Categories: Ştiri sănătate

Dr. Dafin Mureşanu: România – printre primele ţări din Europa la incidenţa bolilor vasculare cerebrale

Patologia neurologică este în creştere în România, dar populaţia are acces la specialist mai repede decât în alte ţări, cum ar fi Anglia, unde sunt liste de aşteptare, a declarat prof. dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii Române de Neurologie, cu prilejul Şcolii Internaţionale de Vară de Neurologie de la Eforie Nord.

Medicul susţine că pacienţii români au acces la tratamente moderne şi că sistemul medical românesc este foarte accesibil, dar trebuie să fie mai organizat.

„Poate nu avem acces la toate tehnologiile, anumite domenii medicale au fost realmente neglijate, cum ar fi cel al bolilor vasculare cerebrale, unde nu a existat o preocupare încă din trecut. Deşi există o lege, din 2004, care reglementează modul de funcţionare şi structura unităţilor vasculare de urgenţă, acestea nu au fost implementate pe o scară largă decât anul trecut”, a punctat profesor doctor Dafin Mureşanu.

El a precizat că este pentru prima dată când există un Program Naţional de Tromboliză, care este singura terapie recunoscută în accidentul vascular cerebral acut alături de alte tratamente adjuvante.

Acesta a menţionat că nu toţi pacienţii sunt însă eligibili pentru acest tratament, important este să ajungă la timp într-o unitate specializată.

Preşedintele Societăţii Române de Neurologie atrage atenţia că în Europa numărul de cazuri noi la suta de mii de locuitori, în ceea ce priveşte bolile vasculare cerebrale, variază între 100 şi 200. În România, incidenţa este de 200 de cazuri la suta de mii de locuitori.

”România se situează printre primele ţări din Europa în ceea ce priveşte incidenţa bolilor vasculare cerebrale. Vârsta la care apar aceste probleme a scăzut. Stă în puterea noastră să reducem aceste riscuri, fiindcă stilul modern de viaţă este una dintre cele mai importante cauze”, susţine specialistul.

Contextul din România este, în continuare, dificil pentru persoanele care au suferit un accident vascular cerebral (AVC).

Prof. dr. Dafin Mureşanu a subliniat că în condiţiile în care în Austria, dacă se produce un AVC în orice colţ al ţării, persoana afectată ajunge în 90 de minute într-un centru specializat, în România nu sunt suficiente centre funcţionale.

În opinia sa, trebuie făcută prevenţie şi educaţie. ”Să prevenim factori de risc precum hipertensiunea arterială, obezitatea, diabetul, nivelul crescut de colesterol, care pot duce la un atac cerebral”, a spus acesta.

 

Recent Posts

Uleiul care abundă în vitamina E. Este un antioxidant natural și nu conține grăsimi trans

Uleiul este un ingredient esențial în orice bucătărie și există mii de varietăți din care…

16 minute ago

EL ar fi adevăratul iubit al Simonei Halep. Nu este cel despre care a scris deja toată presa

Simona Halep a publicat pe rețelele de socializare numeroase buchete de flori, ceea ce arată…

46 de minute ago

Vremea o ia razna la final de săptămână. Prognoza ANM s-a modificat

Vremea o ia razna de vineri, 17 mai. ANM a revizuit prognoza meteo și prevede…

o oră ago

Două planete aduc noroc și belșug pentru mai multe zodii. Zodia care poate să își îndeplinească o mare dorință până pe 31 Mai

Cristina Demetrescu vestește o perioadă favorabilă pentru câteva semne zodiacale. Dorințele cele mai mari se…

2 ore ago

Aurul verde: infuzia antiinflamatoare ancestrală asiatică care este cheia tinereții

Printre curiozitățile pe care le ascunde ceaiul verde, una dintre cele mai frapante este faptul…

2 ore ago

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli de inimă în decurs de un an după naștere

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli cardiace. Există o creștere semnificativă a riscului de a…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică