Categories: Expertul zilei

Dr. Mihaela Bilic: Conserva de ton depășește oul. E mai proteic și nu are colesterol sau grăsimi saturate

Din cuprinsul articolului

Dr. Mihaela Bilic, cunoscutul medic nutriționist, își continuă recomandările zilnice cu soluții pentru o viață sănătoasă, ținând neapărat să găsească cele mai bune variante pentru oameni și care să fie accesibile, ca preț, tuturor.

Astăzi a venit rândul unui aliment bogat în proteină și mai sățios decât oul, una dintre cele mai complete surse de proteină.

Despre ce e vorba? Despre ton, ne spune doamna doctor. Chiar și cel în conservă, ne spune medicul Mihaela Bilic.

Conserva de ton depășește oul

”Nu cred să existe un aliment mai des consumat din conservă ca și tonul, poate doar sardina să-l depășească. Cert este că tonul la conservă este cea mai practică variantă pentru a consuma pește suficient de des cât să aducă beneficii pentru sănătate – adică de minimum 2ori/săpt.

Tonul ca atare, proaspăt sau congelat, este foarte scump. Apoi trebuie să-l gătești corect: ca și în cazul cărnii, o bucată de ton gătită excesiv devine tare și înnecăcioasă (proteinele vor fi supra-coagulate), greu de digerat. E adevărat că în conservă se pun bucățile mai puțin nobile, dar ca nutrienți nu există pește de calitatea a-2a, tot hrănitor și bun este.

Cu un aport de 25% proteine, sub 5% grăsime și 0% carbohidrați, conserva de ton depășește oul, atât dpdv al sațietății (ține de foame și satură), cât și al profilului lipidic (tonul nu are colesterol și grăsimi saturate) De preferat conserva în saramură (suc propriu), nu merită să creșteți aportul caloric din cauza uleiului, fie el și de măsline.

Conserva de ton e “toppingul” preferat al tuturor salatelor de frunze, dar merge de minune și în salatele de orez, cartofi, pizza sau paste făinoase. Și în sandvișuri puteți pune ton, sau puteți să-l transformați într-o pastă (cu un pic de unt, măsline verzi, condimente) pe care să o mâncați cu bastonașe de legume proaspete.

Cu 110cal/100g, tonul este echivalentul pieptului de pui, sau chiar superior lui dpdv nutritiv. In alimentația sportivilor și în cura de slăbire, conserva de ton e un produs imbatabil, nu sunt multe alimente care să conțină atât de multe proteine și atât de puțină grăsime. Plus toate mineralele din apa de mare”, conchide medicul nutriționist Mihaela Bilic.

 

Recent Posts

Un tânăr a făcut necroză hepatică și a murit la câteva ore după ce a mâncat acest aliment reîncălzit

Un student în vârstă de 20 de ani din Belgia a făcut necroză hepatică și…

33 de minute ago

Lipsa acestei vitamine predsipune la demență și insuficiență cardiacă. Aproape jumătate dintre vârstnici au carență

Aproape jumătate dintre persoanele vârstnice se confruntă cu lipsa unei vitamine esențiale pentru creier.  Datele…

55 de minute ago

O femeie a murit după ce copilul ei care sunase la salvare nu a fost luat în serios de operatori

O femeie din SUA a murit după ce baiețelul ei, în vârstă de 5 ani,…

2 ore ago

Anunț îngrijorător al meteorologilor. România, afectată de un fenomen meteo neobișnuit

România, afectată de un fenomen meteo neobișnuit. Un val polar a coborât asupra României, manifestându-și…

2 ore ago

Care e suma maximă cu care poate crește pensia la recalculare

Cu cât poate crește pensia la recalculare? Va fi realizată o recalculare integrală a pensiilor,…

3 ore ago

Alertă alimentară! Produs alimentar popular, retras de pe rafturile magazinelor din întreaga țară pentru că are pesticide

Un produs alimentar popular a fost retras de pe rafturile magazinelor care aparțin lanțului Mega…

3 ore ago

Citeste si: