Durerile provocate de artrită pot fi ameliorate cu un medicament folosit în tratarea hipertensiunii

Oamenii de știință cred că pot ajuta milioane de oameni care suferă de artrită cu un nou medicament.

Spiroclatona, folosită de obicei pentru tratarea hipertensiunii și a insuficienței cardiace poate ajuta și în tratamentul osteoartritei.

Cercetătorii de la Universitatea Dundee au demonstrat că pastilele reduc durerea și acum se fac alte teste pentru a descoperi întregul lor potențial.

”Spiroclatona a fost folosită zeci de ani, așa că știm că e sigură”, a spus prof. Alan Silman.

Osteoartrita este cea mai comună afecțiune în rândul vârstnicilor și cauzează umflarea și rigidizarea articulațiilor și dureri îngrozitoare.

Cercetătorii au descoperit că spiroclatona care scade tensiunea arterială ameliorează, de asemenea și durerile provocate de artrită.

În cadrul studiului condus de Marion McMurdo professor la Universitatea la Dundee pacienții au primit câte 25mg pe zi de spiroclatonă timp de cinci luni, iar durerile s-au ameliorat.

Cercetătorii vor testa acum medicamentul pe 86 de pacienți cu vârste de 70 de ani. Aceștia vor primi fie medicamentul, fie un placebo timp de 12 săptămâni, iar rezultatele vor arăta dacă teoria este corectă.

 

Recent Posts

Vestea bună a zilei! Chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu se întorc pe sticlă. Unde îi vom putea vedea din nou și când

Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu revin la TV. Vești excelente pentru fanii celor trei chefi care…

19 minute ago

Exercițiu pentru reglarea tensiunii arteriale și sănătatea inimii. Lidia Fecioru: „Dimineața și seara, 5 minute”

Exercițiu pentru reglarea tensiunii arteriale. Milioane de oameni din întreaga lume se confruntă cu hipertensiunea…

49 de minute ago

Ce trebuie să faci după ce ai fost diagnosticat cu cancer. Cum să depășești această experiență dificilă

Ce să faci după ce ai fost diagnosticat cu cancer. Un diagnostic de cancer este,…

o oră ago

Hipertensiunea arterială: complicații la nivel cardiovascular, al rinichilor și al creierului

Hipertensiunea arterială poate avea numeroase complicații asupra sănătății, afectând diverse organe și sisteme din corp.…

2 ore ago

Horoscop rune 20-26 mai. Mihai Voropchievici anunță schimbări importante: Să se pregătească! Încep o viață nouă

Horoscop rune. Săptămâna 20-26 se anunță a fi una plină de evenimente neașteptate, cu schimbări…

3 ore ago

Citeste si: