Categories: Stil de viaţă

E greșit să faci sex de la prima întâlnire?

Ai crede că cele mai ușor de băgat în pat sunt tinerele neexperimentate, însă studiile scot la iveală o teorie cu totul diferită.

Femeile mature şi împlinite pe plan profesional nu mai pierd timpul. Sunt gata să ajungă direct în pat de la prima întâlnire, arată un studiu făcut recent în Marea Britanie. Mai concret, peste 34% dintre femeile trecute de 30 de ani sunt dispuse să facă sex de la prima întâlnire, spre deosebire de cele cu vârsta cuprinsă între 20 şi 23 de ani, dintre care doar 14% ar ceda din prima. În schimb, cele care au reuşit să îşi ţină dorinţele în frâu la prima întâlnire, vor avea mai mult ca sigur parte de amor la a doua (42%).

Pe de altă parte, la 20 de ani femeile încă sunt reţinute din cauza inhibiţiilor, lipsei de experienţă, dar şi a faptului că tind să pună accentul pe romantism, care prelungeşte perioada de tatonare. Nici în România situaţia nu e mult diferită.

„Personal, cred că în astfel de situaţii este vorba de educaţie, repere morale scăzute, conflicte psihice nerezolvate, presiuni sociale care conduc la greşeli de rezolvări şi chiar labilitate emoţională”, comentează Keren Rosner, psiholog la la Centrul Mentarex Consult din Bucuresti.

Chiar dacă femeile peste 30 de ani sunt mai deschise la relaţii pasagere, în plan sentimental, sunt mai vulnerabile.

„După o vârstă, femeile au tendinţa să treacă peste etape, tocmai pentru că au impresia că nu mai au timp de pierdut. În acest fel, bazându-se pe experienţă acumulată, pe faptul că se simt mai sigure pe ele, ajung să accepte sau chiar să iniţieze actul sexual, din primele întâlniri”, adaugă psihologul.

Trebuie avut în vedere însă că există anumite etape care stabilizează o relaţie şi care îi conferă trăinicie.

A sări paşi şi a inversa etape o poate deteriora în loc să o consolideze. „În cazul în care femeile îşi doresc o relaţie de lungă durată, atunci ar fi bine să amâne sexul, până în momentul când ambii parteneri sunt pregătiţi afectiv, când relaţia prinde contur. Dacă începi cu relaţia sexuală, încă înainte să cunoşti numele complet al partenerului, sau să ştii despre celalat măcar lucrurile de bază, răstorni ordinea firească a lucrurilor “, mai comentează psihologul.

Bărbaţii, în schimb, chiar dacă sunt entuziasmaţi pentru că au parte de cuceriri facile
, nu vor aprecia ca posibilă parteneră de viaţă o femeie care poate să cedeze şi să se ofere prea uşor. „Perioadă de curtare are rostul ei, le acordă timp celor doi să se apropie treptat şi să construiască relaţia înainte de intimitatea fizică”, mai spune psihologul, care crede că nu există reţetă privind alegerea momentului potrivit de intimitate.

Pe de altă parte, atât timp cât aşteptările celor doi sunt legate strict de latură sexuală, atunci sexul de la prima întâlnire nu e o problemă.

Recent Posts

Cancerul hepatic

Cancerul hepatic, una dintre cele mai mortale afecțiuni. Simptome care apar imediat după ce mănânci…

8 minute ago

Gura Siriului, una dintre destinaţiile preferate ale turiştilor! Obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratați

Gura Siriului, una dintre destinaţiile preferate ale turiştilor! Obiectiv pe care nu ar trebui sa-l…

37 de minute ago

Trusa de prim-ajutor, o necesitate în vacanțe! Ce trebuie să conțină

Trusa de prim-ajutor, o necesitate în vacanțe! Atunci când te pregătești să pleci în vacanță,…

o oră ago

Atenționare cibernetică! Aveți grijă când faceți cumpărături online pentru sărbători

Atenționare cibernetică!  Fiţi atenţi când faceţi cumpărături online în timpul sărbătorilor, atrage atenţia Directoratul Naţional pentru…

2 ore ago

Ouă de Paște vopsite natural. Doar așa vei obține o culoare intensă, fără coloranți periculoși

Vopseaua din comerț pentru ouăle de Paște poate fi periculoasă pentru organism deoarece conține aditivi…

2 ore ago

Semnificația spirituală a ploii de stele din Mai 2024

Ploile de meteoriți sunt un fenomen astronomic care a captivat omenirea din cele mai vechi…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic