Categories: Ştiri sănătate

Elon Musk spune că este gata pentru implantarea cipurilor în creier. Primele cipuri vor fi implantate în termen de…

Elon Musk spune că este gata pentru implantarea cipurilor în creier. Primele cipuri vor fi implantate în termen de câteva luni. Iată ce spune controversatul om de afaceri. 

Elon Musk a spus miercuri, 30 noiembrie, că în termen de şase luni start-up-ul său de neurotehnologie Neuralink va fi capabil să implanteze primul său dispozitiv conectat în creierul unui om, pentru a comunica cu computerele direct prin gândire, potrivit AFP.

„Evident că vrem să fim foarte atenţi şi să fim siguri că va funcţiona bine, dar am depus toate documentele noastre la FDA (agenţia responsabilă de sănătatea publică din Statele Unite) şi

credem că în termen de şase luni vom putea avea primul nostru implant într-un om”, a mai spus şeful Tesla, SpaceX şi a altor start-up-uri în cadrul unei prezentări a progresului Neuralink.

„Acum suntem încrezători că dispozitivul Neuralink este pregătit pentru oameni, aşa că şi calendarul depinde de procesul de aprobare a FDA”, a spus el ulterior pe Twitter, reţeaua de socializare pe care a cumpărat-o recent.

De altfel, Elon Musk este un obişnuit al predicţiilor riscante, în special despre autonomia maşinilor electrice Tesla.

Pandemia i-a întârziat planurile

În iulie 2019, el a estimat că Neuralink ar putea efectua primele teste pe indivizi în 2020.

Dar până acum, prototipurile de mărimea unei monede au fost implantate în craniile animalelor, notează Realitatea.net.

Mai multe maimuţe sunt astfel capabile să „joace” jocuri video sau să „introducă” cuvinte pe un ecran, pur şi simplu urmărind mişcarea cursorului de pe ecran cu ochii.

Inginerii Elon Musk şi Neuralink au făcut, miercuri, bilanţul celor mai recente progrese ale start-up-ului în dezvoltarea robotului-chirurg şi dezvoltarea altor implanturi, care să fie instalate în măduva spinării sau în ochi, pentru a restabili mobilitatea sau vederea.

Dincolo de potenţialul de a trata bolile neurologice, scopul final al lui Elon Musk este să se asigure că oamenii nu sunt copleşiţi intelectual de sistemele de inteligenţă artificială.

Musk își îndeamnă angajații să lucreze mai repede

Mai sunt și alte companii care lucrează la controlul computerelor prin gândire, precum Synchron, care a anunţat în iulie că a implantat prima interfaţă creier-maşină în Statele Unite, mai notează Realitatea.net.

În ultimele luni, Elon Musk şi-a îndemnat angajaţii să lucreze mai repede. „Vom fi cu toţii morţi înainte să se întâmple ceva util”, a spus el echipei Neuralink în timpul unei întâlniri, potrivit Bloomberg.

Musk a demis recent mai mult de jumătate din personalul Twitter, precum şi directori Twitter care au avut opinii contrare în public şi le-a cerut angajaţilor rămaşi să se angajeze la „o muncă extrem de intensă”.

Conferinţa anuală a Neuralink este organizată pentru a recruta diferiţi specialişti pentru proiectele sale îndrăznețe, Elon Musk fiind un fel de trendsetter/influencer pentru multe companii din lume.

Recent Posts

Lucruri esențiale pe care oamenii nu le fac. Sunt vitale pentru sănătate

Elemente vitale pentru sănătate. Dr. Cezar, celebrul cardiolog, dezvăluie care sunt elementele vitale pentru sănătate.…

4 ore ago

Pelagra

Ce este, cum se manifestă și de ce apare boala PELAGRA? Pelagra este boala cauzată…

5 ore ago

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Află dacă pot consuma cireșe

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Regimul diabeticilor este foarte important pentru controlul nivelului de zahăr…

5 ore ago

Horoscop 16 mai. Vărsător, trebuie să împărtășești energia ta minunată

Horoscop 16 mai. Astrologii au făcut previziuni pentru toate semnele: Prntru nativii din zodia Berbec…

6 ore ago

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de la Spitalul „Foişor”

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de…

6 ore ago

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de vară: Are puține calorii

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de…

7 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra