Ficat gras non-alcoolic. Patologie tot mai des întâlnită la vârste mici. Medic: Este o boală a sărăciei

Ficat gras non-alcoolic. Profesioniștii din domeniul medical au lansat un avertisment cu privire la creșterea alarmantă a cazurilor de ficat gras non-alcoolic, care reprezintă o problemă medicală și de sănătate publică la nivel mondial.

Potrivit statisticilor, boala ficatului gras non-alcoolic este o epidemie ascunsă, neraportată, care afectează peste 115 milioane de persoane din întreaga lume, relatează Agerpres.

„Deoarece simptomele sunt adesea nespecifice, aceasta este adesea subdiagnosticată şi subraportată. Ficatul gras non-alcoolic şi NASH sunt factori de risc majori pentru afecţiuni concomitente: peste 70% dintre pacienţi suferă de obezitate, până la 75% au diabet de tip 2, iar între 20% şi 80% au hiperlipidemie. În prezent, 115 milioane de persoane din întreaga lume suferă de boala numită ficatul gras non-alcoolic şi se estimează că numărul lor va creşte progresiv până în 2030”, spune dr. Liliana Gheorghe.

Factorilor de risc – obezitatea, diabetul zaharat tip 2, dislipidemie

„Discutăm despre o afecţiune care rămâne nediagnosticată şi netrată, iar ce putem face noi, în calitate de medici dedicaţi, este să tragem un semnal de alarmă pentru ca populaţia să devină conştientă asupra factorilor de risc – obezitatea, diabetul zaharat tip 2, dislipidemie – şi evoluţiei acestei boli către complicaţii hepatice şi extrahepatice ameninţătoare de viaţă: ciroza, cancerul hepatic, boli cardiovasculare, boala renală cronică, cancere extradigestive”, afirmă prof. univ. dr. Liliana Gheorghe, şefa Clinicii de Gastroenterologie din cadrul Spitalului Clinic Fundeni din Bucureşti.

Potrivit medicului, se poate evita apariţia acestor afecţiuni sau se poate ameliora starea de sănătate prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi echilibrat, care să presupună mişcare fizică regulată, dietă echilibrată, evitarea alimentelor bogate în grăsimi sau zaharuri, menţinerea unei greutăţi corporale normale.

„Ficatul gras non-alcoolic este o afecţiune complexă, progresivă şi multisistemică, o povară medicală şi de sănătate publică la nivel global. Se estimează că una din trei sau patru persoane este afectată fie de ficat gras simplu, fie de steatohepatită sau ciroză. Incidenţa ficatului gras non-alcoolic creşte cu aproximativ unu la sută pe an, în paralel cu pandemia obezităţii şi diabetului zaharat, iar modelele de prognoză epidemiologică estimează o dublare a mortalităţii prin boala cronică hepatică cauzată de ficat gras non-alcoolic până în 2030”, a spus Liliana Gheorghe.

Aceasta a atras atenţia că patologia ficatului gras non-alcoolic este tot mai des întâlnită la vârste mici, cum ar fi în cazul copiilor.

„Un semnal îngrijorător este creşterea cazurilor de ficat gras non-alcoolic la tineri, copii şi adolescenţi. În contextul creşterii supraponderalităţii şi obezităţii la această categorie, unu din cinci tineri sub 25 de ani are steatoză sau steatohepatită non-alcoolică. În momentul actual, ficatul gras non-alcoolic este cea mai frecventă afecţiune hepatică şi are o contribuţie substanţială la creşterea incidenţei cirozei, cancerului hepatic şi indicaţiei de transplant hepatic”, a precizat prof.univ.dr. Liliana Gheorghe, în cadrul unei conferinţe de presă organizate cu ocazia Zilei internaţionale de acţiune împotriva steatozei hepatice.

Recent Posts

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică care poate vindeca orice, mai puțin MOARTEA: Să o luăm preventive. Este anticancerigen…

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică. Cum să prevenim cancerul cu produse naturale. Sfaturile medicului…

o oră ago

Horoscop 15 mai 2024. Berbec, nu te grăbi să dai un răspuns. Vărsător, te poți confrunta cu mici piedici

Horoscop 15 mai 2024. Nativii din zodia Berbec este sfătuită de astrologi să nu se…

2 ore ago

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce criterii trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce…

2 ore ago

Medic român: Bolile de piele au un impact foarte mare

Bolnavii de cancer de piele au nevoie de consiliere psihologică pentru a face față emoțiilor…

3 ore ago

Cum se pregătesc oamenii de știință pentru o nouă pandemie: Protecție mai largă pentru omenire

Nou modul de protecție împotriva amenințărilor pandemice viitoare. oamenii de știință iau în considerare modul…

3 ore ago

Bucureștiul are un nou Spital de Stomatologie. Unde este situat și ce are în dotare unitatea medicală

Bucureștiul are acum un nou Spital de Stomatologie. Unitatea se află în sectorul 4.  Această…

4 ore ago

Citeste si: