Grupa de sânge, un indiciu pentru riscul de boli cardiovasculare. Care sunt persoanele cele mai expuse?

Alimentaţia nesănătoasă, fumatul, alcoolul, un stil de viață sedentar sunt tot atâtea cauze ale îmbolnăvirii inimii. Un nou studiu pune însă în evidenţă şi riscul de boli cardiovasculare pe care îl implică tipul de grupei de sânge pe care o are o persoană.

Există patru grupe de sânge, moştenite de la părinţi, care pot fi determinate de prezența pe suprafața hematiilor a unor antigene – A sau B – care sunt denumite aglutinogene și a unor anticorpi plasmatici – alfa sau beta.

Boala coronariană, înscrisă în sânge?

Un nou studiu susține că o grupă ar avea un avantaj, atunci când vine vorba de afecțiunile cardiovasculare. Oamenii de ştiinţă de la Şcoala de Sănătate Publică din cadrul Universităţii din Boston au descoperit că persoanele cu grupele de sânge de tip A, B şi AB au un risc mai mare de a dezvolta boli cardiovasculare.

Astfel, persoanele care au grupele de sânge A II sau B III pot avea probleme mai grave cu cheagurile de sânge.

Această ipoteză este susţinută şi de Asociaţia Americană a Inimii (American Heart Association), potrivit căreia indivizii cu grupele de sânge A, B sau AB au o probabilitate mai mare decât cei cu grupa O să facă infarct sau să sufere de insuficiență cardiacă.

Se pare că riscul pentru A și B, combinat, e cu 8% mai mare, în cazul infarctului și cu 10% mai mare pentru insuficiența cardiacă. Diferențele privind cheagurile de sânge, însă, sunt mai mari, la fel ca şi riscul de tromboză venoasă profundă sau embolism pulmonar.

Explicaţia ar fi nivelul mai mare de inflamaţie care are loc în corpul oamenilor ce aparțin grupelor A, B sau AB. În plus, proteinele în sângele A și B ar putea cauza mai multe blocaje în vene și artere. Ca urmare, crește riscul apariției cheagurilor și bolilor cardiovasculare.

Studiul a mai scos în evidenţă şi faptul că vasculita (inflamaţia vaselor de sânge) apare mai des la persoanele cu grupa AB IV.

Compatibilitatea grupelor de sânge

Grupă de sânge Poate dona pentru grupele: Poate primi de la grupele:
0+ 0+  A+  B+  AB+ 0+   0-
A+ A+  AB+ A+  A-  0+  0-
B+ B+  AB+ B+  B-  0+   0-
AB+ AB+ TOATE
0- TOATE 0-
A- A+   A-  AB+  AB- A-   0-
B- B+  B-  AB+  AB- B-   0-
AB- AB+ AB- AB-   A-   B-  0-

 

Incompatibilitatea de RH are mare importanță în cazul sarcinii. Femeile cu Rh negativ care au un făt cu Rh pozitiv (factorul Rh fiind de proveniență paternă), ca urmare a pătrunderii hematiilor fetale în circulația maternă, pot sintetiza anticorpi anti-Rh.

Recent Posts

Vreme de coșmar în Italia, cu urmări și în România. Ploi și inundații fără precedent în ultimile secole

Alertă METEO: Vremea rea continuă în nordul Italiei, în special în regiunile Lombardia și Veneto.…

13 minute ago

Peste 100.000 de pachete de pâine cu resturi de șobolani au fost retrase de pe piață

Peste 100.000 de pachete de pâine feliată retrase de pe piață. În orice țară, siguranța…

44 de minute ago

Medic plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi uitat o compresă în corpul unei paciente operate. Femeia a murit de septicemie

Un medic de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă, după ce…

o oră ago

Terapia durerii: ce este, când se recomandă, beneficii. Opt metode eficiente de gestionare a durerii

În contextul medicinei moderne, terapia durerii reprezintă o componentă-cheie în îngrijirea pacienților. Aceasta se refera…

2 ore ago

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

11 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra