Categories: Ştiri sănătate

Începând cu data de 9 martie va fi ridicată starea de alertă. La ce restricții se renunță?

Pe fondul declanșării pandemiei de coronavirus, pe data de 16 martie 2020 România a declarat stare de urgență, ulterior trecându-se la stare de alertă care a continut până astăzi.

Potrivit declarațiilor oficialităților, pe data de 8 Martie 2022, starea de alertă este suspendată. Avocat.net  explică ce îseamnă acest lucru.

„Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă descendentă accelerată, iar valul 5 este aproape de a se încheia. Este momentul, deci, să luăm noi decizii legate de gestionarea aceste situaţii, decizii cu un impact major pentru viitor. Am convocat astăzi o şedinţă de evaluare cu toţi responsabilii din domeniu, în urma căreia am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România”, a declarat mai devreme șeful statului.

Cea mai recentă prelungire a stării de alertă fusese făcută prin HG 171/2022, oficializată în 4 februarie, pentru a acoperi perioada 7 februarie – 8 martie 2022.

Ce restricţii sunt ridicate din 9 martie

  • Dispare obligativitatea prezentării certificatului verde la intrarea în țară, la accesul în localuri, magazine, instituții de spectacol și cultură
  • Se elimină obligativitatea purtării măştii de protecţie în aer liber
  • Activitatile de zi cu zi nu vor mai tine cont de rata de infectare si de incidenta cazurilor Covid în localitate
  • Magazinele şi localurile vor putea rămâne deschise şi după ora 22.00
  • Elevii nu vor mai face cursuri fizic/online în functie de numărul de infectări sau de paturile ATI ocupate în localitate
  • Angajaţii nu mai pot fi trimişi în regim de telemuncă, iar programul de muncă nu se mai decalează

Efecte ale ridicării stării de alertă

Dacă pe perioada stării de alertă valabilitatea documentelor s-a prelungit, după ridicarea starii de alerta acestea mai rămân valabile încă 90 de zile, astfel că românii cu documente expirate trebuie să meargă să le înnoiască.

  • Şomajul tehnic decontat de stat are ca termen-limită de aplicare data de 31 martie 2022;
  • actele personale expirate pe perioada stării de alertă se mai pot folosi doar până în iunie;
  • după 30 de zile de la terminarea stării de alertă, procesele civile și penale se vor desfășura din nou după regulile obișnuite;
  • dispare interdicția de debranșare de la apă, canal și salubritate;
  • liberele de care beneficiază părinții copiilor de până la 12 ani atunci când se suspendă cursurile se mai acordă până la sfârșitul anului școlar 2021-2022 (luna iunie), în cazul în care autoritățile nu modifică până atunci cadrul legal aferent;
  • consultațiile medicale pentru cei bolnavi de COVID-19 nu se mai acordă și celor neasigurați de la sfârșitul lunii martie;
  • medicii de medicină generală și cei cu specialități clinice și paraclinice nu mai pot oferi asistență medicală în afara specialității pe care o deţin persoanelor diagnosticate cu COVID-19.

 

Recent Posts

Medic plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi uitat o compresă în corpul unei paciente operate. Femeia a murit de septicemie

Un medic de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă, după ce…

14 minute ago

Terapia durerii: ce este, când se recomandă, beneficii. Opt metode eficiente de gestionare a durerii

În contextul medicinei moderne, terapia durerii reprezintă o componentă-cheie în îngrijirea pacienților. Aceasta se refera…

44 de minute ago

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

10 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

11 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

11 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică