Categories: Ştiri sănătate

Inovație în tratamentul durerilor de coloană: O abordare multidisciplinară

Medicii neurochirurgi, Dorin Bică și Ionuț Gobej, împreună cu un fizioterapeut Alexandru Ilie, au marcat în săptămâna care a trecut, un nou capitol în îngrijirea coloanei vertebrale în România și dincolo de granițele ei: integrarea managementul durerii online prin abordarea terapiei durerii și a neurochirurgiei.

Noul ecosistem proaspăt lansat aduce o abordare nouă și unică în lumea medicală, dar, mai ales pacienților cu dureri de coloană, care vor putea urma un traseu terapeutic clar și eficient, astfel încât să primească cele mai bune soluții de tratament.

Miercuri 8 Noiembrie 2023, în cadrul unui eveniment online, a avut loc evenimentul de lansare al Complete Spine Therapy – Primul ecosistem medical din România responsabil de gestionarea durerilor de coloană vertebrală.
Evenimentul a fost urmărit ÎN DIRECT, de peste 7.000 oameni din majoritatea orașelor mari din România, dar și din peste 10 țări din 2 continente. Vârsta medie a celor care au urmărit evenimentul a fost de ~ 55 ani, iar sexul, în proporție de 80%, a fost feminin.
Complete Spine Therapy este primul ecosistem ce oferă un management corect al afecțiunilor coloanei vertebrale prin integrarea multidisciplinară a tratamentului neurochirurgical și a programelor de multidisciplinare de gestionare a durerii.

Aceste program include servicii de recuperare și kinetoterapie asistată online, nutriția durerii și psihologia durerii. El vine din colaborarea și parteneriatul încheiat între reprezentanții a două clinini medicale, Neurohope și RestartiX, care au gândit tot ecosistemul din perspectiva unui pacient cu durere de coloană. Pacientul pentru care TIMPUL poate fi FATAL, în procesul de vindecare, el fiind dependent de efectuarea unor consultații și răspunsul primit în urma unor analize suplimentare: RMN, CT, radiografie etc.

„Suntem mândri să oferim un spectru complet de servicii într-un singur ecosistem, de la managementul durerii online, un proces unic în România, până la proceduri neurochirurgicale de ultimă generație realizate la cele mai înalte standarde. Este o etapă inovatoare în medicina românească și sunt încântat să fac parte din această evoluție,” afirmă Dr. Dorin Bică, medic primar neurochirurg și cofondator NeuroHope.

Traseului pacientului în cadrul Complete Spine Therapy

Pe scurt, traseul pacientului în ecosistemul Complete Spine Therapy se desfășoară în 3 pași și este următorul:
1. Consult prin Telemedicină: Un consult medical inițial, realizat de medicul de recuperare RestartiX în sistem online, rapid și eficient, care determină dacă pacientul necesită tratament conservator sau dacă prezintă o urgență și necesită programare prioritară la neurochirurgie.
2. Managementul Durerii Online: Serviciu unic în România, accesibil din confortul propriei case prin intermediul platformei de servicii medicale RestartiX, pacientul beneficiind de planuri de kinetoterapie personalizată, consiliere psihologică specifică în managementul durerii, grupuri de suport în terapia durerii și consiliere nutrițională antiinflamatoare. Toate aceste servicii medicale se aplică simultan pentru minim 6 săptămâni.
3. Intervenții Neurochirurgicale Ultraminim Invazive: (DOAR în cazuri extreme dacă nu se răspunde pozitiv la tratamentul non-chirurgical integrativ oferit online). Este momentul când ecosistemul oferă prioritate pacienților pentru a beneficia rapid de intervenții neurochirurgicale ultraminim invazive. Aceste intervenții sunt echivalente cu cele din SUA, pacientul putând beneficia de internare, intervenție și externare în 1 maxim 2 zile. În plus, pacienții pot beneficia de specialiști în terapia durerii, o specialitate încă la început în România, dedicată pacienților cu dureri cronice care nu au găsit încă soluție la durerea lor, dar nu prezintă motive de intervenții neurochirurgicale.

„Colaborarea aceasta marchează un pas uriaș în evoluția tratamentului durerii în România. Pacienții români beneficiază acum de un traseu terapeutic bine definit, eficient, economic și rapid, având acces imediat, indiferent de orașul unde locuiesc, la soluții complexe din confortul locuințelor lor,” declară Alexandru Ilie, cofondator Restartix.

 

Recent Posts

Alertă meteo: Un ciclon devastator urmează să lovească România, după ce a făcut ravagii în țările prin care a trecut

Alertă meteo. Un ciclon puternic se apropie de România, aducând cu el ploi torențiale, descărcări…

22 de minute ago

Când sunt necesare suplimente pentru echilibrarea hormonală în premenopauză

Premenopauza le aduce femeilor multe transformări hormonale și provocări, care le influențează starea de bine,…

51 de minute ago

Horoscop 20 mai – 21 iunie. Noi colaborări și șanse de câștig pentru unele zodii

Horoscop 20 mai - 21 iunie. Potrivit horoscopului realizat de Neti Sandu, în această perioadă,…

o oră ago

Vitamine pentru creier recomandate de un neurolog specializat în tratarea bolii Alzheimer

Vitamine pentru creier. Neurologul Robert Love a dezvăluit ce suplimente alimentare ia în fiecare dimineață…

2 ore ago

Pensionarii care primesc 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani

Noua lege a pensiilor aduce vești bune pentru pensionarii cu mulți ani de muncă în…

2 ore ago

Cele mai bune anticoagulante naturale. Fluidizează sângele și ajută la prevenirea cheagurilor

Anticoagulante naturale. Cu toții știm cât de importantă este alimentația sănătoasă atunci când vrem să…

3 ore ago

Citeste si: