Categories: Ştiri sănătate

Intervenții pe inimă minim invazive gratuite. Cui se adresează și unde se pot face

Din cuprinsul articolului

Intervenții pe inimă gratuite. Șansă unică pentru 35 de pacienți români cu insuficiență aortică severă, care pot beneficia până la finalul anului de procedura TAVI (implantare percutană de valvă aortică) cu valva aortică decontată de CNAS, la Centrele ARES din Spitalul Monza București.

În aceasta perioadă în care spitalele generaliste sunt supraaglomerate cu pacienți COVID-19, programul de intervenții TAVI în cadrul centrelor ARES din Spitalul Monza oferă suport spitalelor și pacienților din întreaga țară pentru efectuarea acestei proceduri. Selecția pacienților pentru procedura TAVI se va face respectând criteriile clinice și toate protocoalele medicale asigurându-se asfel o șansă fiecărui pacient de a beneficia de acesta procedură, pe principiul primul venit, primul servit.

TAVI este una dintre cele mai complexe și costisitoare proceduri din cardiologia intervențională, care tratează minim invaziv insuficiența aortică severă. Această procedură se adresează pacienților care prezintă o stenoză aortică strânsă (evaluată ecocardiografic) cu simptome severe și comorbidități asociate, la care riscul operator este ridicat și se așteaptă ca intervenția să aducă un beneficiu clinic major.
Comparativ cu chirurgia cardiacă, procedura TAVI are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Pacientul rămâne internat, în general, sub o săptămână, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații.

Intervenții pe inimă gratuite

Procedura TAVI se face în sala de angiografie, cu anestezie generală. Medicul cardiolog intervenționist face o mică incizie în zona inghinală și introduce în artera femurală un cateter. Acest cateter are în capăt un balon special. Sub control radiologic, cateterul este înaintat până la nivelul inimii. Acolo, balonul este umflat și dilată valva aortică. Medicul introduce apoi, tot prin arteră, proteza valvulară în formă compactă. După ce o poziționează corect, medicul eliberează proteza și accelerează frecvența cardiacă la 200 de bătăi pe minut. Această tehnică permite inserarea protezei în poziție corectă.

La ARES au fost efectuate până în prezent peste 100 de proceduri TAVI reușite, inclusiv în perioada pandemiei. Reprezentanții spitalului dau asigurări că au luat măsuri extreme de protecție și igienizare, astfel încât toți pacienții să fie în siguranță. Se practică triajul epidemiologic al pacienților prin testare PCR și izolare până la aflarea rezultatelor, iar echipa medicală este testată periodic pentru evitarea oricăror situații de infectare.
Medicii cardiologi care au în evidență pacienți cu diagnosticul de stenoză aortică severă, îi pot redirecționa către reprezentanții medicali ARES, în vederea stabilirii unei evaluări a dosarului medical. Indicația este stabilită individual, în urma examenelor clinice, biologice și imagistice, după un consult multidisciplinar care implică medicul cardiolog, chirurgul cardiac și medicul anestezist.
Pentru această procedură, Centrele ARES pot fi contactate telefonic la numărul: 031 9300 sau prin e-mail, la adresa: ana@centrele-ares.ro.

Recent Posts

Vreme de coșmar în Italia, cu urmări în și în România. Ploi și inundații fără precedent în ultimile secole

Alertă METEO: Vremea rea continuă în nordul Italiei, în special în regiunile Lombardia și Veneto.…

2 minute ago

Peste 100.000 de pachete de pâine cu resturi de șobolani au fost retrase de pe piață

Peste 100.000 de pachete de pâine feliată retrase de pe piață. În orice țară, siguranța…

33 de minute ago

Medic plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi uitat o compresă în corpul unei paciente operate. Femeia a murit de septicemie

Un medic de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă, după ce…

o oră ago

Terapia durerii: ce este, când se recomandă, beneficii. Opt metode eficiente de gestionare a durerii

În contextul medicinei moderne, terapia durerii reprezintă o componentă-cheie în îngrijirea pacienților. Aceasta se refera…

2 ore ago

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

11 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra