Categories: Ştiri sănătate

Ioana Mihăilă: Restricțiile ar putea fi reintroduse, în funcție de rata de incidență

Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, susține că restricțiile ar putea fi reintroduse, dacă numărul infectărilor va crește în perioada următoare. Măsura în care acestea vor fi aplicate depinde de rata de incidență, la nivel național.

În România se observă o ușoară creștere a numărului de infectări cu COVID. În acest sens, experții în sănătate pregătesc măsuri potrivite pentru a limita răspândirea coronavirusului.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, susține că măsurile de relaxare sau, dimpotrivă, restricțiile, vor fi adoptate în funcție de rata de incidență.

Ioana Mihăilă, despre reintroducerea restricțiilor

Ministrul sănătăţii, Ioana Mihăilă, susţine că restricţiile ar putea fi reintroduse din cauza creşterii numărului de noi cazuri de COVID- 19, comunică Rador.

Ea a precizat că măsurile de relaxare sunt condiţionate de testare, vaccinare şi de purtarea măştii de protecţie în spaţiile închise.

„Măsurile care se aplică de la 1 august, spre deosebire de ce s-a întâmplat până acum, au legătură strictă cu incidența, în sensul că: dacă incidența crește, este 2 la mie, se revine la măsurile din 1 iulie, iar dacă crește peste 3 la mie se revine la măsurile din 1 iunie”, precizează ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Certificatul sanitar ar putea facilita activitățile?

„Certificatul european este în România şi noi folosim varianta certificatului european pentru mai multe măsuri, acolo unde spunem că poți să participi dacă ești testat și vaccinat sau și dacă ai avut boala și ai un atestat, deci aceste variante se folosesc peste tot în Uniunea Europeană”, susține Florin Cițu, premierul României, într-un interviu pentru Digi 24, citat de Rador.

Am putea folosi acest certificat și în România?

„Depinde cum evoluează lucrurile, asta ar însemna doar să formalizăm ceea ce se întâmplă acum cu anumite evenimente ș.a.m.d. Dar aș vrea să văd întâi cum evoluează lucrurile, nu aș vrea să mă pronunț pe o decizie. De fiecare dată îmi place să iau deciziile după ce văd mai multe informații”, adaugă Florin Cîțu.

 

 

Recent Posts

Vreme de coșmar în Italia, cu urmări și în România. Ploi și inundații fără precedent în ultimile secole

Alertă METEO: Vremea rea continuă în nordul Italiei, în special în regiunile Lombardia și Veneto.…

13 minute ago

Peste 100.000 de pachete de pâine cu resturi de șobolani au fost retrase de pe piață

Peste 100.000 de pachete de pâine feliată retrase de pe piață. În orice țară, siguranța…

43 de minute ago

Medic plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi uitat o compresă în corpul unei paciente operate. Femeia a murit de septicemie

Un medic de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă, după ce…

o oră ago

Terapia durerii: ce este, când se recomandă, beneficii. Opt metode eficiente de gestionare a durerii

În contextul medicinei moderne, terapia durerii reprezintă o componentă-cheie în îngrijirea pacienților. Aceasta se refera…

2 ore ago

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

11 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra