Categories: Ştiri sănătate

La 11 ani avea 192 de kilograme. Cum arată acum cel mai gras copil din lume

Cel mai gras copil din lume. Arya Permana, acum în vârstă de 15 ani, cântărea la 11 ani nu mai puțin de 192 de kilograme, doar că acum, datorită unei diete stricte și a unui regim de exerciții fizice, a ajuns la 82 kg.

Adolescentul, originar dintr-un mic sat din Indonezia, a devenit virat acum cinci ani, când la doar 9 ani, avea o greutate de 127 de kilograme.

Era atât de mare încât nici nu se putea spăla normal, așa că făcea baie afară, într-o piscină. Nu se putea duce la școală pentru că nu putea face câțiva pași fără să-și piardă respirația. Nicio piesă vestimentară nu-l încăpea, așa că se înfășura într-un sarong și își petrecea ziua devorând junk food.

După spusele lui, mâncarea preferată erau tăițeii instant.

Dar, cu ajutorul unei diete supravegheate și al unui plan de exerciții fizice – plus o operație gastrică – Arya a slăbit în trei ani mai bine de 100 de kilograme.

La ora actuală, merge 3 kilometri pe zi, practică baseball și alte sporturi, se poate cățăra în copaci și poate merge pe motocicletă.

De asemenea, Arya s-a întors la școală, să studieze și declară că este încântat. ”În 2015, nu credeam că toate aceste lucruri sunt posibile sau că pot slăbi vreodată. Acum mă simt mai bine, foarte diferit”.

Recent Posts

Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un singur chips picant. Ambalajul avertiza că provoacă „durere intensă”

Tragedie în America, unde un adolescent a murit după ce a mâncat un chips extrem…

18 minute ago

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Ce condiție trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Pensionarii și persoanele în…

48 de minute ago

Horoscop zilnic 17 mai. Certuri și discuții. Află care sunt zodiile care vor avea parte de dezamăgiri

Horoscop 17 mai 2024. Află care sunt predicțiile astrelor pentru toate semnele zodiacale, în materie…

o oră ago

Psoriazis: Cauze, simptome și tratament

Psoriazis: este o boală inflamatorie cronică care afectează aproximativ 2% din populația generală. Deși încadrat…

2 ore ago

Vreme de coșmar în Italia, cu urmări și în România. Ploi și inundații fără precedent în ultimile secole

Alertă METEO: Vremea rea continuă în nordul Italiei, în special în regiunile Lombardia și Veneto.…

2 ore ago

Peste 100.000 de pachete de pâine cu resturi de șobolani au fost retrase de pe piață

Peste 100.000 de pachete de pâine feliată retrase de pe piață. În orice țară, siguranța…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică