Leacuri chinezeşti împotriva cancerului

Bolile maligne, nodulii la sâni, migrenele, afecţiunile reumatismale răspund foarte bine la tratamente specifice medicinei tradiţionale chinezeşti,

Medicul Li Luoxi reuşeşte să-şi convingă şi cei mai sceptici clienţi de beneficiile metodelor provenite din medicina chinezească pe care le practică. „Sunt oameni care vin la mine şi nu îmi spun ce au. Îmi spun să le zic eu, pentru că nu cred că ceea ce facem noi este real. De cum au intrat pe uşă eu pot să îmi dau seama cam ce îi supără”, spune amuzat doctorul, care a tratat până acum mii de români.
Culoarea pielii, mirosul emanat de corp, halena, pulsul şi aspectul limbii sunt primele lucruri pe care specialistul le urmăreşte.

Prin acupunctură, Li Luoxi spune că rezultatele sunt foarte bune în migrene, dureri de cap cauzate de stres, dureri reumatice sau de spate. Această metodă de tratament constă în înţeparea cu ace foarte fine a anumitor puncte de la nivelul pielii, aflate de-a lungul unor meridiane. „Un om trăieşte prin meridiane”, explică medicul, iar omul are circa 300 de astfel de puncte. Dintre ele, patru sunt cele mai importante. Unul este localizat în vârful capului, altul la baza degetului mare, al treilea sub genunchi, iar altul la trei degete sub ombilic. „Secretul stă în degete. Cum răsuceşti acele, cât de adânc le pui”, îşi devoalează din cunoştinţe Li Luoxi.

„Nu mi-a murit niciun pacient cu cancer”

Deşi ceaiurile sau pastilele naturiste par inutile în faţa cancerului, medicul chinez are altă părere. Un corp sănătos va putea lupta cu bolile şi va putea chiar trăi fără probleme chiar dacă virusul sau tumora sunt încă acolo. Plantele nu elimină cancerul şi nici nu omoară virusurile, dar îi ajută pe oameni să lupte. „Au venit oameni pe care medicii din spitale îi trimiseseră acasă să moară. Dintre cei bolnavi de cancer niciun pacient care a venit la mine nu a murit. Nu au scăpat de cancer, dar trăiesc“, mai susţine medicul.

O altă metodă practicată în cabinetul medicului sunt plasturii care conţin un amestec special de plante. Aceştia sunt utili în tratarea nodulilor la sân, a durerilor de spate şi a herniei de disc.


Foc pentru artrită

O tehnică eficientă în combaterea durerilor reumatice este aşa-numita terapie termică prin foc. Se stimulează termic cu foc zonele afectate, ceea ce determină o senzaţie de căldură ce pătrunde în structurile „bolnave”. Apoi se aplică o substanţă pe bază de plante. Efectul e amplificat printr-un masaj terapeutic chinezesc. „Jumătatea dintre durerile musculare sau articulare au legătură cu frigul. În general omul se îmbolnăveşte de la vânt, rece, umed, uscat, foc“, explică specialistul. Acest gen de terapie este recomandat pentru cei care au probleme la nivelul vertebrelor, artrită, sau alte afecţiuni reumatice.

Cum ne îmbolnăvesc emoţiile

„Gândim prea mult, ne facem mereu griji şi nu ne hrănim cum trebuie, iar asta ne îmbolnăveşte”, mai avertizează Li Luoxi. De exemplu, spune el, frica ne afectează rinichii, grijile plâmânii, iar stresul examenelor splina. În definitiv, orice emoţie excesivă, care ar putea să dexechilibreze energia unui om se va răsfrânge asupra organismului. De fapt, cu asta se ocupă doctorul Li Luoxi, vindecă energii şi odată cu ele durerea. „Durerea este, de fapt, manifestarea mai multor probleme de sănătate. De aceea trebuie să aflăm, înainte de toate, de ce apar aceste probleme. Altfel, nu poţi face o reţetă de tratament”, concluzionează el.

Recent Posts

Mare atenție la PEȘTE! Medicul Virgil Stroescu: Poate să facă dezastru!

De curând, în timpul emisiunii Sinteza Zilei, realizată de Mihai Gâdea la Antena 3, medicul…

12 minute ago

Durere pentru Oana Lis. A murit in Săptămâna Mare

Durere pentru Oana Lis. Soția lui Viorel Lis a povestit la un moment dat care…

42 de minute ago

Dieta biochimică a lui Ion Iliescu. Ce mănâncă fostul președinte la 94 de ani

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, ține o dietă riguroasă și se pare că acest…

o oră ago

Lidia Fecioru: Acest ritual se face doar în Joia Mare. Îl facem noi, femeile, atunci când se citesc cele 12 Evanghelii

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a prezentat în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse cele șase ritualuri cu ajutorul…

2 ore ago

O zodie va câștiga mulți BANI până pe 15 Mai. Se ivește o oportunitate la care nici nu visa

Camelia Pătrășcanu susține că acest semn are nevoie de atenție pentru că riscă să comită…

2 ore ago

3 semne oculte care arată că ficatul tău nu funcționează corect

Mulți oameni nu știu că au o problemă la ficat pentru că nu simt durere.…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia