Lidia Fecioru: Ceaiul care îţi linişteşte sistemul nervos. Se face această cură timp de două săptămâni

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a vorbit în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse despre un ceai care liniștește sistemul nervos. Cura se ține timp de două săptămâni.

„Pentru că suntem sunt într-o perioadă când se stă foarte mult la calculator, se lucrează intens, există un ceai foarte bun care ne-ar ajuta să ne odihnim și care e foarte liniștitor pentru sistemul nostru nervos.

Se pune câte o lingură de plante, una de sunătoare, una de melisă (roiniţă – n.r.) și una de valeriană. Putem pune câte 10 linguri din fiecare şi amestecăm într-un săculeţ sau într-un borcan.

Punem câte o lingură de plante la un pahar de apă fierbinte.

Îl acoperim 10 minute, după care îl strecurăm și bem jumătate de pahar, să spunem pe la ora 19:00 și înainte de a mânca ceva, apoi, cealaltă jumătate când ne ducem la somn și ne ajută foarte mult.

Se face această cură timp de două săptămâni, după care o lună de zile se face pauză și după aceea se bea din nou două săptămâni.

În plus, are un gust foarte bun, este parfumat și sănătos”, a spus bioenergoterapeutul Lidia Fecioru, sâmbătă, la emisiunea Adevăruri ascunse, de la antena3.ro.

Lidia Fecioru: Un ceai pe care îl putem bea fără probleme

Lidia Fecioru a vorbit recent despre beneficiile neștiute ale frunzelor de morcovi. Potrivit spuselor sale, acestea conțin mult seleniu, ceea ce înseamnă că mărește imunitatea, scăzând riscul aparițiilor bolilor oncologice.

„Noi știm că morcovul, dacă îl tai rondele, seamănă cu irisul ochiului. Beta-carotenul e în floare și vedem bine cu ochii.

Dar există plante la care frunza conține mai multe vitamine și oligoelemente și tot felul de antioxidanți. Tocmai frunzele, și nu rădăcină, care de fapt se mănâncă.

Ce sfat aș da: este un ceai pe care îl putem bea fără probleme. Îl pot bea și copiii, și gravidele pentru că are foarte multe oligoelemente și antioxidanți.

Lidia Fecioru: „Uscăm frunzele de morcov când sunt verzi, nu le luăm pe cele uscate de pe câmp”

Frunza de morcov e excepțională pentru cei care suferă de insomnii, are foarte mult seleniu, ceea ce înseamnă că mărește imunitatea, scăzând riscul aparițiilor bolilor oncologice.

Se poate bea de două-trei ori pe zi sau se poate bea numai seara, înainte de culcare.

Din frunzele de morcov se face ceai normal. Dar uscăm frunzele când sunt verzi, nu le luăm pe cele uscate de pe câmp.

Le rupem când sunt verzi, le uscăm și le mărunțim, apoi le păstrăm într-un borcan de sticlă și facem ceai din frunze de morcov. E foarte bun. În plus, putem adăuga miere după gust.

Mai mult, e foarte important, că se poate da inclusiv copiilor. Ceaiul de morcov tratează foarte bine tot ce înseamnă la copii probleme gastrointestinale, mai ales la sugari, când au probleme cu burtica, cu gazele”, a spus bioenergoterapeutul Lidia Fecioru, sâmbătă, la emisiunea Adevăruri ascunse, de la antena3.ro.

Recent Posts

Consecințe neașteptate din cauza schimbărilor climatice

Consecințe neașteptate din cauza schimbărilor climatice care generează noi presiuni asupra sistemului de sănătate. Bunăstarea…

5 ore ago

Câți ani de vechime trebuie să ai ca să-ți crească pensia cu aproape 1500 lei la recalculare

Câți ani de vechime trebuie să ai ca să-ți crească pensia cu aproape 1500 lei…

5 ore ago

Ce se întâmplă cu creierul în prima jumătate a somnului

Există trei nevoi fundamentale ale oamenilor pentru a supraviețui: alimentația, oxigenul și somnul. Odihna este…

6 ore ago

Anii lucrați în străinătate se adaugă la calculul pensiei din România?

O întrebare tot mai frecventă în rândul românilor în ultima perioadă este dacă anii lucrați…

6 ore ago

Cele două zodii care își îndeplinesc cel mai mare vis în săptămâna 13 – 19 mai

Două zodii norocoase își îndeplinesc visurile, săptămâna aceasta. Pentru acești nativi, zilele actuale par să…

7 ore ago

Un tânăr a făcut necroză hepatică și a murit la câteva ore după ce a mâncat acest aliment reîncălzit

Un student în vârstă de 20 de ani din Belgia a făcut necroză hepatică și…

7 ore ago

Citeste si: