Categories: Stil de viaţă

Mai bune decât pastilele. Ce pot face berea, usturoiul și merele dacă le consumați după mesele copioase

Ce pot face berea, usturoiul și merele dacă le consumați după mesele copioase. Colesterolul este prezent în toate alimentele de origine animală, cum sunt carnea, lactatele și ouăle, nelipsite de pe mesele românilor cu ocazia sărbătorii Paștelui.

Astfel, când în dietă predomină acest tip de alimente, nivelul colesterolului LDL, supranumit și colesterol “rău”, riscă să crească și să se depună pe vasele de sânge, provocând îngustarea arterelor.

Pentru a preveni riscurile unei îmbolnăviri, nutriționiștii recomandă să ne supraveghem alimentația și să nu facem excese, în special în perioada sărbătorilor, când tentațiile culinare abundă. În topul aliaților în lupta cu colesterolul specialiștii includ și berea, consumată moderat, usturoiul și merele.

Ce pot face berea, usturoiul și merele dacă le consumați după mesele copioase

“Mesele copioase de sărbători reprezintă, fără îndoială, o tentație căreia nu mulți îi rezistă, punând astfel organismul la grea încercare. Dacă însă consumarea în exces a alimentelor se produce și după o perioadă de post, organismul trebuie să facă față unei provocări și mai mari. De aceea, este nevoie ca în această perioadă să introducem în dietă alimente care ajute organismul să lupte cu colesterolul LDL, așa-numitul colesterol <rău>. Sursă de antioxidanți și fibre solubile, chiar berea, consumată moderat, poate contribui la creșterea nivelului de colesterol <bun>, HDL”, spune Corina Aurelia Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

Antioxidanții prezenți în bere au ca sursă chiar ingredientele naturale din care această băutură este fabricată: cerealele şi hameiul. Cantitatea totală de antioxidanţi din bere depinde de tipul de bere.

Usturoiul – aliatul organismului în lupta cu colesterolul

 Beneficiile usturoiul sunt cunoscute încă din timpuri străvechi, fiind considerat o plantă medicinală încă din antichitate. Bogat în fitonutrienţii seleniu, zinc, mangan și vitaminele A şi C, usturoiul întărește sistemul imunitar, împiedică formarea cheagurilor de sânge, favorizând circulația, și joacă un rol activ în combaterea colesterolului LDL.

Pentru a beneficia 100% de proprietățile medicinale ale usturoiului, acesta trebuie consumat crud.

 Un măr pe zi, ține colesterolul departe

Fibrele, cele solubile în mod deosebit, au demonstrat o eficiență deosebit de mare în lupta cu colesterolul “rău”. Potrivit specialiștilor, 15 grame de fibre solubile consumate zilnic pot determina scăderea nivelului colesterolului cu până la 10%. Printre fibrele solubile care au acest efect se numără pectina, o substanță prezentă în măr care scade colesterolul “rău” și ajută procesul de digestie.

Consumul zilnic de mere poate ține sub control nivelul colesterolului, afirmă specialiștii în nutriție.

 

Recent Posts

Preotul mort operat de profesorul Mircea Beuran. Caz uluitor: „La 3-4 zile după operaţie, a deschis ochii şi a început să vorbească cu noi”

De-a lungul a patru decenii, prin mâna și bisturiul chirurgului Mircea Beuran au trecut nenumărate…

17 minute ago

50% din sporurile bugetarilor vor fi tăiate. De ce ia Guvernul această decizie?

Guvernul a decis să taie 50% din sporurile funcționarilor publici, o măsură radicală care urmărește…

46 de minute ago

Zodia cu probleme mari pe a cincea casă! Vin situații dureroase

Mariana Cojocaru susține că o singură zodie întâmpină ceva probleme în această perioadă a anului.…

o oră ago

De ce e mai sănătoasă cafeaua cu lapte. Are un efect uimitor

Datorită combinației dintre proteinele și antioxidanții pe care o conține, cafeaua cu lapte poate avea…

2 ore ago

Cum se recalculează pensiile. CNNP a publicat procedura exactă

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a emis formularele pentru recalcularea pensiilor, care va avea…

2 ore ago

Situație alarmantă. A apărul un nou virus mortal înrudit cu cel care produce Covid

A apărul un nou virus. Experții din domeniul sănătății sunt în stare de alertă maximă…

3 ore ago

Citeste si: