Sari la conținut

Usturoiul, beneficii nebănuite! Ce boli previne și cum trebuie consumat

Din cuprinsul articolului

Multe studii au scos la iveală că usturoiul, consumat pe stomacul gol, este un puternic antibiotic natural. De ce este mai eficient atunci când îl mănânci înainte de micul dejun? Pentru că bacteriile sunt supraexpuse dimineața, astfel încât acestea nu se pot apăra împotriva puterii sale extraordinare.

“Usturoiul contine compusi sulfurati, dintre care alicina este cea mai activa substanta. Acesti compusi sunt cunoscuti de foarte multa vreme pentru efectele lor terapeutice: scaderea tensiunii arteriale, scaderea colesterolului rau, efect antimicrobian, combaterea micozelor cutanate, prevenirea racelilor, stimularea imunitatii (ca si alte plante similare, hrean, ceapa etc.)”, explica medicul nutritionist Corina Zugravu.

Allicina din usturoi stimulează pereţii stomacului şi ai intestinelor pentru a secreta enzime digestive. La fumători, usturoiul uşurează expectoraţia, fluidizînd secreţiile datorate excesului de tutun şi s-ar părea că reduce efectele negative ale nicotinei. Mîncat pe pîine, ajută la scăderea zahărului în organism.

Usturoiul este considerat unul dintre cele mai puternice alimente detoxifiante. Te poate scapa de paraziti si viermi intestinali si previne boli precum tifos, diabet, depresie si unele tipuri de cancer.

Persoanele care sunt alergice la usturoi nu ar trebui să îl consume crud și dacă observă iritații pe piele, dureri de cap sau creșterea temperaturii, să nu îl mai consume deloc. Unele studii au arătat că usturoiul poate avea efecte secundare în cazul celor care iau medicamente pentru tratatrea HIV/SIDA.

Usturoiul poate fi gasit si sub forma de praf, granule sau deshidratat, insa consumat in stare naturala, crud, este cel mai sanatos. Nutritionistii recomanda sa fie zdrobit si consumat dupa cinci-zece minute, intrucat, spre deosebire de alte plante sau legume, prin oxidare se activeaza principiile active.

In ceea ce priveste cantitatea, niciodata nu este prea mult. “Pentru a beneficia de efectele pozitive, se recomanda cel putin o capatana de usturoi pe zi. Respiratia urat mirositoare sau mirosul specific al transpiratiei sunt efecte adverse minore in comparatie cu beneficiile. Pentru ca poate fi mai greu de digerat, se recomanda scoaterea partii din mijloc, mai iute, sau invelirea lui in folie de aluminiu si coacerea timp de 10-15 minute, fara degradarea substantelor”, recomanda nutritionistul Corina Zugravu.

Usturoiul isi pastreaza proprietatile cat timp este proaspat, astfel ca trebuie depozitat intr-un loc uscat, la o temperatura in jur de 18°C pentru a nu incolti.

Alte beneficii ale usturoiului

Usturoiul poate fi folosit si in bolile respiratorii: este excelent pentru prevenirea si vindecarea tuberculozei, pneumoniei, bronsitei, congestiei pulmonare, a astmului si a tusei.

Pentru tuberculoză mănâncă o căpățână de usturoi pe zi.

Daca ai probleme cu bronhiile, poti prepara o infuzie speciala. Ai nevoie de 200g de usturoi, 700g de zahar rafinat si 1000g de apa. Fierbe apa cu usturoiul si adauga apoi zaharul. Bea trei linguri din infuzie zilnic.

Pentru bronșită încearcă următorul remediu: într-o sticlă de un litru se pune o treime usturoi pisat bine şi două treimi alcool. Se ţine la macerat 15 zile. Se consumă sub formă de picături. Se începe cura cu trei picături într-un pahar cu apă caldă, băut dimineaţa pe stomacul gol. Se creşte doza în fiecare zi cu cîte o picătură pînă se ajunge la 25 de picături şi apoi se scade zilnic cîte o picătură pînă se ajunge la trei picături

Pentru o bună circulaţie: 400 g de usturoi pisat se pun într-un vas cu o jumătate de litru de rachiu de cidru. Se lasă la macerat 15 zile într-un loc însorit şi se agită în fiecare zi. Se filtrează. Se iau cîte 20 de picături, de două ori pe zi, dizolvate în puţină apă.

Pentru întărirea imunităţii, pentru o stare generală mai bună, pentru prevenirea diferitelor infecţii, este de ajutor cura anuală cu usturoi. Durează trei săptămîni şi constă în administrarea de dimineaţă, pe stomacul gol, a sucului obţinut prin mixarea a trei căţei de usturoi, fără să se mănînce nimic pînă la ora prînzului.

Pentru a scapa de mirosul neplacut, dupa consumul unui preparat ce contine usturoi, mestecati cateva frunze de patrunjel sau menta proaspata.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel