Categories: Ştiri sănătate

Medic: „2021 este o super pandemie cu Delta a nevacinaţilor”

Românul Theo Trandafirescu este profesor universitar la Facultatea de Medicină a Universităţii Mount Sinai din New York şi doctor la Queens Hospital Center, având triplă specializare – Medicină Internă, Pneumologie şi Terapie Intensivă.

Deşi trăieşte de 25 de ani în Statele Unite, reputatul medic este la curent cu situaţia din România şi este preocupat de problemele din ţară, vorbind despre influența variantei Delta asupra evoluției pandemiei.

Dr. Theo Trandafirescu: „prevenția este numărul 1”

„Ca orice lucru în medicină, prevenția este numărul 1. Tratarea va fi destul de dură, pentru că sistemul medical, și în America, și în România, cred că nu mai poate să absoarbă un număr așa de mare de pacienți și de bolnavi. Din fericire, în America, cel puțin, numărul nu este ca anul trecut. ”

Cei mai mulți sunt nevaccinați. Răspunsul îmi este clar. Chiar nu înțeleg de ce lumea nu se vaccinează. În medicină au evoluat tratamentele, a evoluat prevenția. Avem vaccinuri multiple pe diferte căi de mecanism care previn formele severe de boală, care din acest motiv, vaccinurile previn formele severe de boală și spitalizarea.

Cum putem interpreta imunitatea?

Întrebarea este: Avem suficientă imunitate naturală din vaccinare ca să evităm formele severe de boală și transmisibilitatea și cât timp durează această imunitate de vaccin dată de infecție, de vaccin, sau de combinație. Ce înseamnă imunitatea, cum o definim? Ne uităm numai la anticorpi, sau ne uităm în general la sistemul imun? Este foarte greu de dovedit și definit această imunitate, pentru că mulți oameni vaccinați nu își mai doresc să se testeze.

Dr. Theo Trandafirescu: Foarte greu să aduci un om sănătos vaccinat, să vezi nivelul lui de anticorpi

Pentru că e sănătos și nu consideră că este important. Deci, întrebarea este momentan: Reușim să dăm două doze să vaccinăm toată populația, dăm și a treia doză, la un grup de pacienți. Noi ne gândim și la a treia doză și în România (…) Toată presa vorbește despre a treia doză. Cum măsurăm imunitatea. Din nefericire, toate studiile se uită numai la o singură variantă în timp. Nu se uită la procesul global de imunitate. Ultimele studii compară nivelul de anticorpi”, a spus medicul Theo Trandafirescu

Recent Posts

Schimbare majoră pentru toți pensionarii. Șeful Casei de Pensii a făcut anunțul! „Tot istoricul va fi vizibil”

Schimbare majoră pentru toți pensionarii. Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), anunță…

26 de minute ago

Atenție, azi e „Ziua Miracolelor!” Cea mai norocoasă zi din an vine cu bogăție și noroc

Atenție, azi e „Ziua Miracolelor!” Conform astrologiei, sâmbătă, 18 mai 2024, ar putea fi cea…

56 de minute ago

STUDIU. Condimentul care poate crește riscul de cancer de stomac

STUDIU despre un condiment comun. Consumul excesiv al unui condiment comun poate crește riscul de…

12 ore ago

Horoscop 18 mai. Astrolog: Capricornii pot fi ușor de păcălit. Mare atenție!

Astrologii vin cu veşti surprinzătoare pentru nativii celor 12 zodii. Gemenii pot acționa imoral, Racii…

13 ore ago

Cinci alimente benefice pe care toată lumea trebuie să le consume: Îmbunătățesc funcția rinichilor

O echipă internațională de medici nutriționiști a întocmit o listă cu cinci alimente benefice pentru…

13 ore ago

Totul despre boala rară și gravă care afectează hemoglobina: Tratamentul NU trebuie întrerupt

Talasemia majora este o boală genetica rară și gravă care afectează producerea de hemoglobina, proteina…

14 ore ago

Citeste si: