Categories: Expertul zilei

Medic ATI din Spitalul Colentina: Suntem supuși unor presiuni de neimaginat, hărțuiți de toată lumea. Avem de dat sute de răspunsuri la plângeri penale halucinante

Medic ATI din Spitalul Colentina: Suntem supuși unor presiuni de neimaginat, hărțuiți de toată lumea. Avem de dat sute de răspunsuri la plângeri penale halucinante.

În martie, 2020, Spitalul Clinic Colentina era desemnat primul spital-suport Covid.  Și, deși timp de 16 luni, Spitalul Colentina a tratat doar pacienți Covid, autoritățilenu au amenajat și alte secții ATI, cu toate că au avut suficient timp la dispoziție. Drept urmare, medicii care lucrează la Colentina au fost solicitați mult peste puterile lor.

Medicul primar Laura Zarafin, din cadrul secției ATI Chirurgie din Spitalul Colentina, vorbește despre situația disperată în care se găsesc doctorii din acest spital, în cel de-al patrulea val Covid. Cei mai mulți sunt obosiți, hărțuiți, supuși unor presiuni enorme.

Medic ATI din Spitalul Colentina: Suntem supuși unor presiuni de neimaginat, hărțuiți de toată lumea

Mai mult, medicul Zarafin dezvăluie faptul că multe spitale din București refuză să primească și să trateze pacienți infectați cu coronavirus, în ciuda dispozițiilor primite de la autorități.

„Când am încetat să fim oameni ?

Este o întrebare care mi se învârte în cap de peste două săptămâni, de când, crescând numărul infectaților cu varianta delta (nimic surprinzător !!!!) , au crescut din nou cazurile critice care necesită tratament în ATI!!

Cu surprindere și profundă indignare constat că, după 17 luni, confrații nostri care au privit pandemia la televizor, nu numai că nu și-au amenajat zonele lor Covid in spitale (deși legea spune CLAR asta), ci continuă să ne „arunce” efectiv pacienți infectați și care au forme critice de boală tot in ATI Colentina.

Acest nou „val” (deși îmi displace cuvântul) nu ar fi trebuit să surprindă pe nimeni.

Din păcate, confrații noștri tac, „se dau la fund”, renovează fix acum secții ATI, pe altele nu le deschid, deși au zeci de rezidenți; în schimb fac ce au știut ei să facă mai bine timp de aproape doi ani. Așa au ajuns ATI-iștii din Colentina, o mână de oameni care nu au rezidenți, care nu au avut concedii și care și-au petrecut și Crăciunul si Paștele între oameni care se luptau pt fiecare respirație, care au riscat să își infecteze familiile când nu existau echipamente de protectie, la capătul răbdării.

Suntem supuși unor presiuni de neimaginat, hărțuiți realmente de toată lumea, se țipă la noi, suntem amenintati si, ca premii, avem de dat sute de răspunsuri la plângeri penale halucinante”, a scris Laura Zarafin pe contul său de Facebook.

Deschideți porțile spitalelor!

Medicul din cadrul secției ATI Chirurgie din Spitalul Colentina atrage atenția colegilor săi că e momentul să deschidă „porțile spitalelor” și să-și facă propriile zone Covid.

„Există cadru legal, deși nici nu era nevoie de vreo lege pentru ca orice medic să fi înțeles deja necesitatea unor zone Covid în fiecare spital mare.

Cât despre anesteziști, eu cred cu tărie că fiecare medic cu această specialitate ar fi trebuit să fi văzut până acum cum este insuficiența respiratorie dată de Sars-Cov-2, pt că nu este ARDS- ul din cărți și este evident că vom fi nevoiți să trăim cu acest virus.

Revenind: deschideți porțile spitalelor, faceți-vă propriile zone Covid și nu ne mai hărțuiți, învățați să fiți oameni și colegi!!

Nu mai dați vina pe legi, pentru că există lege, dar preferați să o ocoliți.

De deontologie, solidaritate, empatie, vocație chiar nu are rost să vorbesc.

Există o mână de medici-oameni pentru care pandemia nu a existat doar la televizor”, a concluzionat medicul Laura Zarafin.

Recent Posts

La cât ajunge pensia unui român cu 35 de ani vechime în muncă, după recalculare

Pensie după 35 de ani de muncă. După o perioadă de 35 de ani de…

2 ore ago

Simptome care apar în orice tip de de cancer și sunt adesea ignorate până e prea târziu

Cancerul este o afecțiune complexă și diversă, cu peste 100 de tipuri diferite cunoscute până…

2 ore ago

Ce să mănânci dacă ai glicemia mare. Cele mai bune alimente care elimină zahărul din sânge

Știi ce alimente te ajută să scazi glicemia? Prediabetul este caracterizat prin prezența valorilor crescute…

3 ore ago

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România, înclus în patrimoniul Unesco. Merită să-l vizitezi cel puțin o dată în viață

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România. În România există un oraș de o…

3 ore ago

Nutriționist: Acest fruct îngrașă cel mai tare. E un șoc pentru ficat dacă mâncăm prea mult

Fructul care îngrașă cel mai mult. Dr. Mihaela Bilic, cunoscut medic nutriționist, atenționează în legătură…

4 ore ago

Horoscop 20 – 26 mai 2024. E momentul să culegem roadele în urma eforturilor depuse

Horoscop 20 - 26 mai 2024. O săptămână plină de evenimente semnificative. Cu patru evenimente…

4 ore ago

Citeste si: