Categories: Ştiri sănătate

Medicii sunt terifiați. Au început să apară cazuri de poliomielită. Virusul paralizant a fost detectat în apă

Poliomielita. O fetiță de trei ani din Ierusalim, Israel, e considerată primul caz de poliomielita în țara din Orientul Mijlociu în peste 30 de ani, de când a fost eradicată, raportează oficialii locali.

Copila din Ierusalim, nu era vaccinată împotriva virusului, care a fost, în mare parte, eradicat în întreaga lume datorită vaccinurilor disponibile pe scară largă.

Este primul caz israelian de poliomielită din anul 1988. Oficialii nu au stabilit încă originea infecției sau dacă a fost transmisă și altcuiva. Cazul copilei a fost raportat autorităților locale de sănătate după ce a început să se confrunte cu simptome de paralizie, relatează Wall Street Journal.

Potrivit declarației purtătorului de cuvânt al Biroului de Sănătate din Ierusalim, cazul a fost, probabil, poliomielita derivată din vaccin, care este o mutație a tulpinii utilizate pentru vaccinul oral antipoliomielită distribuit în întreaga lume.

Fetița nu era încă vaccinată. În Israel, copiilor li se recomandă  vaccinarea cât mai curând posibil, deși fereastra de administrarea nu se încheie până la vârsta de șapte ani. Nu a fost raportat dacă părinții fetei aveau planuri să o vaccineze în viitor.

Deși, acesta este primul caz confirmat de poliomielita din țară din 1988, virusul a fost detectat în apele uzate, ceea ce înseamnă că a existat o răspândire nedetectată.

Virusul provoacă paralizie

Eradicarea poliomielitei a fost o provocare pentru oficialii din domeniul sănătății timp de decenii, dar eforturile lor au fost un mare succes.

Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA raportează că virusul există încă din „vremuri străvechi”, citând înregistrări conform cărora egiptenii antici erau conștienți de afecțiune și de paralizia pe care o provoacă.

Prevalența poliomielitei a scăzut considerabil în ultimele decenii după apariția vaccinului în anii 1950.

Organizația Mondială a Sănătății a acordat prioritate eradicării poliomielitei, care în acest moment ar putea să nu fie posibilă. Virusul a ajuns într-o fază endemică atât în Pakistan, cât și în Afganistan și, deși nu este la fel de devastator ca în anii precedenți, răspândirea sa rapidă îl face greu de controlat.

Se răspândește adesea prin materiile fecale care contaminează apa sau alte alimente sau băuturi. Se poate răspândi și prin contact de la persoană la persoană.

În cazurile sale cele mai devastatoare, virusul se va muta în sistemul nervos central al unei persoane și va provoca paralizie. Statele Unite nu au înregistrat niciun caz de poliomielita din 1979 și aproape toți copiii sunt vaccinați mpotriva virusului la vârste fragede.

Poliomielita în România

În România, au evoluat mai multe episoade epidemice, în anii 1927, 1955, 1980–1982 (221 de cazuri, determinate de virusuri polio sălbatice tip 2 şi 3) şi în perioada 11 noiembrie 1990 – 25 aprilie 1992 (13 cazuri, determinate de virusul polio sălbatic tip 1, care a implicat, în special, copiii romi nevaccinaţi, mulţi dintre ei infectaţi cu virusul imunodeficienţei umane HIV). Ultimul caz de poliomielită din România (aprilie 1992) a fost tot un copil de etnie romă, din judeţul Giurgiu, care nu fusese niciodată vaccinat.

Vaccinarea împotriva poliomielitei este introdusa în calendarul național de vaccinare din anul 1956. Până în anul 2008 s-a administrat, în România, vaccinul polio oral (VPO, vaccin viu atenuat), iar din 2009 a fost înlocuit cu vaccinul polio injectabil (VPI, vaccin inactivat).

Administrarea vaccinului polio injectabil (VPI) are un număr extrem de limitat de contraindicații și efecte secundare reduse, ceea ce îl recomandă ca un vaccin sigur.

Manifestarile clinice ale bolii:

– Perioada de incubatie (timpul de la momentul infectarii la aparitia primelor semne de boala) este in mod frecvent de 6-20 de zile (cu limite de 3-35 de zile), in medie de 7-14 zile
– Forma cea mai comuna este cea fara simptome sau semne de boala – in proportie de 95%, dar poate evolua in proportie de 1-5% sub forma de poliomielita paralitica sau iritatie meningeala
– Paralizia este flasca (moale), asimetrica (la unul din membre), cuprinde muschii de la radacina membrelor; in cazurile grave afectarea este simetrica si poate cuprinde si muschii respiratori ducand la deces
– Paralizia este invalidanta si permanenta

Recent Posts

„Alimentul zeilor” cu mult calciu și magneziu care protejează intestinele și dublează performanța fizică

În încercarea de a obține rezultate pe cântar, mulți oameni se îndepărtează de dulciuri și…

1 minut ago

Câte puncte vei primi pentru fiecare an de cotizare din anul 2027

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat în Monitorul Oficial patru documente: sunt modelele…

31 de minute ago

Întâlnirea misterioasă de la Vatican pentru semnarea „unui nou pact mondial” și „un nou cod uman”

Papa Francisc a convocat la Roma circa treizeci de laureați ai premiului Nobel, precum și…

o oră ago

Patru zodii norocoase pe final de Mai. Fac bani din orice

În ultima lună a primăverii este bine să ai grijă de treburile familiale, însă la…

2 ore ago

Locul unic din România unde se spune că apa sărată ar vindeca toate afecțiunile. Apele au calități care echivalează cu sarea din Himalaya!

Indiferent că vorbim de munți sau de litoral, România se poate lăuda cu destinații feerice…

2 ore ago

Lista bolilor pentru care medicul de familie acordă direct 7 zile de concediu medical

Medicul de familie are posibilitatea să ofere un certificat de concediu medical pentru 7 zile…

3 ore ago

Citeste si: