Categories: Ştiri sănătate

Medicina de familie, în pragul colapsului. Sute de localități din România nu au un medic de familie

Din cuprinsul articolului

Medicina de familie lipseşte din sute de localităţi din mediul rural, iar jumătate din cei care lucrează ca doctori de familie au peste 60 de ani, potrivit datelor de la Societatea Naţională de Medicină de Familie. În judeţul Sălaj, oamenii trebuie să meargă între 20 şi 40 de kilometri pentru o scrisoare medicală, o trimitere la medicul specialist sau pentru un simplu consult – pacienţii sunt în mare parte, oameni în vârstă.

Criză de medici de familie

„Problema deficitului de medici de familie la sat este veche în Sălaj. Reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate și cei ai Direcției de Sănătate Publică încearcă de ani și ani să găsească medici dispuși să profeseze în comunele sălăjene cu probleme, dar degeaba. Vestea bună este că în comunele fără medici titulari asistența medicală este asigurată de cadre medicale din localitățile învecinate. Oficialii Colegiului Medicilor au anunțat că interesul pentru a profesa în comunele mici este scăzut printre medici având în vedere numărul redus de persoane înscrise dispensarele sătești. Și Spitalul Județean de Urgență din Zalău se confruntă cu deficit de medici specialiști”

Sunt 6 ani de când satul Colun, din Sibiu, nu mai are medic de familie. Ultima doctoriţă, care făcea naveta o dată pe săptămână, a rezistat doar 2 luni. Acum, oamenii trebuie să bată drum lung pentru un consult sau o reţetă. Până la Sibiu sunt 45 de km.

Carmen Sârbu este de 23 de ani medic de familie la Cerașu, în Prahova. A lăsat Bucureștiul și s-a mutat definitiv la țara, să fie alături de cei 2200 de pacienţi pe care îi are. O întristează gândul că nu va avea cui să predea ştafetă.

Carmen Sârbu, medic de familie: „Tinerii vor să aibă timp liber, vor să aibă viață personală în primul rând și după aia să își facă meseria. Nu poți veni 4 ore pe zi sau pe săptămână ca să fii medic de familie adevărat. Înseamnă să locuiești în localitate și să fii la dispoziția oamenilor tot timpul.”, potrivit Știrile ProTv

Ca să-i atragă pe medici, primăria a amenajat un cabinet de consultaţii într-un container și va construi și locuinţe pentru cei vâre vor să stabilească aici.

Alin Staicu, primarul comunei Cerașu: „Investiția în containere a fost undeva la 15 mii de euro pentru că au fost utilate. Proiectul pentru locuințe undeva la 1,4 milioane de lei.”

Casa de Asigurări de Sănătate acordă, timp de 6 luni, un sprijin financiar de aproximativ 13 mii de lei pe lună. În plus, primesc bani pentru cheltuieli de personal, medicamente şi aparatură. Din păcare, oferta nu-i încânta pe medicii de familie care preferă să se angajeze în centrele medicale de la oraș ori să îşi schimbe specializarea.

Valeria Herdea, vicepreședinte Colegiul Medicilor din România: „Suma aceea nu este suficientă şi vă zic de ce. Salariul unui asistent medical este dublat de impozit, în momentul în care plăteşti asistentul medical, consumabile, întreţinere, lumina, telefon, informatică, dezinfectanţi, cumpăram şi seringi şi plasturi şi absolut tot, nu primim de la altcineva, cumpăram singuri.”

Recent Posts

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce criterii trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce…

26 de minute ago

Medic român: Bolile de piele au un impact foarte mare

Bolnavii de cancer de piele au nevoie de consiliere psihologică pentru a face față emoțiilor…

56 de minute ago

Cum se pregătesc oamenii de știință pentru o nouă pandemie: Protecție mai largă pentru omenire

Nou modul de protecție împotriva amenințărilor pandemice viitoare. oamenii de știință iau în considerare modul…

o oră ago

Bucureștiul are un nou Spital de Stomatologie. Unde este situat și ce are în dotare unitatea medicală

Bucureștiul are acum un nou Spital de Stomatologie. Unitatea se află în sectorul 4.  Această…

2 ore ago

Forumul Anual Brunel cu privire la economia și politicile din domeniul sănătății. Impactul consumului de zahăr și de tutun asupra sistemului medical grecesc

Dincolo de discursul intelectual, Forumul anual inaugural Brunel cu privire la economia și politicile din…

2 ore ago

OMS avertizează asupra unui virus mortal: Provoacă inflamație la nivelul ficatului

OMS avertizează asupra unui virus mortal! Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a transmis printr-un comunicat,…

2 ore ago

Citeste si: