Ultimă oră! Marele actor s-a stins din viață! Era supranumit și „vocea lui Arsenie Boca”

O veste tristă pentru românii care l-au iubit și l-au urmăriit. O altă legendă a teatrului românesc s-a stins din viață: : îndrăgitul actor Mihai Bica, fostul director al Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu, a încetat din viață la vârsta de 59 de ani.

A murit actorul Mihai Bica

Anunțul trist a fost făcut pe rețelele de socializare de către scriitorul Laurențiu Ciprian Tudor.

„Ce ianuarie crud! A început cu moartea lui Adam Puslojic și se încheie cu cea a lui Mihai Bica. Sunt fără grai! S-a dus un mare actor, un imens iubitor de poezie și recitator, un artist deplin, un Om! Ce păcat că ne-am văzut mereu pe grabă și pe sărite! Dumnezeu să-l odihnească! Păcat că nu a apucat să participe la vernisajul expoziției sale din 3 februarie de la „Cafeneaua literară” din Sibiu.”, a anunțat scriitorul Laurențiu-Ciprian Tudor, pe pagina sa de Facebook.

Mesajele de condoleanțe ale colegilor

Mesajele de condoleanțe nu au încetat să curgă: „Conducerea și întreg colectivul Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu își exprimă profundul regret la trecerea în neființă a actorului Mihai Bica. Un talent desăvârșit și o voce unică, Mihai Bica a colaborat cu Teatrul GONG Sibiu, în 2016, la spectacolul „Furtuna” după W. Shakespeare, în regia Alinei Hiristea. Veșnică pomenire! Condoleanțe familiei!”, a transmis Teatrul GONG Sibiu.

Mihai Bica s-a născut în 10 decembrie 1963 la București. A fost absolvent al IATC ”IL Caragiale” București (UNATC), 1983- 1987, clasa prof. Olga Tudorache, asistenți Florian Pittiș și Florin Zamfirescu. A fost actor la Teatrul din Sibiu (1988-2000), Teatrul Național ”IL Caragiale” București, Teatrul Mic.

Preotul Călin Sămărghiţan: „Uriașul cel blând, marele actor Mihai Bica a plecat spre cea parte. Spiritul său înalt, cumințenia inimii sale și vocea de bas cu care te îmbrățișa vor fi de acum ecourile trecerii sale. Smerenia și modestia îi înnobilau statura impunătoare, privea fenomenele și mai ales oamenii din jur cu o profunzime odihnitoare. L-a iubit mult pe Dumnezeu; mânat de pasiunea de a aprinde lumini în semenii săi, îngrijind izvoare, prietenii îi erau mlădițele propriei ființe. S-a stins încet, înțelept, tot mai mult, până ce s-a învăluit, definitiv, în strălucirea cea nepieritoare, în sfârșit odihnind”.