Categories: Ştiri sănătate

Medicul care a făcut reacții alergice severe la vaccinul Moderna. Ce s-a întâmplat cu el?

Un doctor din Boston, cu alergie la crustacee, a avut o reacţie alergică puternică după injectarea vaccinului anticoronavirus produs de Moderna, a relatat medicul pentru New York Times, citat de Reuters.

Doctorul Hossein Sadrzadeh, specializat în oncologie geriatrică la Boston Medical Center, a spus că a avut o reacţie alergică severă imediat după ce a fost vaccinat, joi, şi s-a simţit ameţit, iar bătăile inimii au început să fie accelerate, potrivit NYT.

Este prima reacţie alergică severă corelată cu vaccinul Moderna, care este în primă săptămână de când a intrat în fază operaţională la nivel naţional.

Purtătorul de cuvânt al Boston Medical Center, David Kibbe, a precizat vineri, într-o declaraţie de presă, că doctorul Sadrzadeh „a simţit că face o reacţie alergică şi i s-a permis să îşi administreze epinefrină. A fost transportat la departamentul de urgenţe, evaluat, tratat, ţinut sub observaţie şi apoi externat. Se simte bine acum”.

Un oficial de la Agenţia pentru alimente şi medicamente din SUA a spus, săptămâna trecută, că FDA investighează în jur de cinci cazuri de reacţii alergice care au apărut în Statele Unite după administrarea vaccinului anti-COVID de la Pfizer Inc şi BioNTech în Statele Unite.

În ciuda faptului că Moderna a anunţat pe 16 noiembrie că vaccinul mRNA-1273 oferă o eficienţă de 94,5%, vaccinul a fost conceput încă de pe 13 ianuarie, la două zile după ce a fost publicată structura genetică a virusului SARS-CoV-2, scrie The New York Magazine.

Compania farmaceutică americană a reuşit să proiecteze vaccinul într-un singur weekend la începutul anului, înainte ca autorităţile chineze să recunoască faptul că virusul poate fi transmis de la om la om şi cu o săptămână înainte de confirmarea primului caz pe teritoriul Statelor Unite.

Recent Posts

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România, înclus în patrimoniul Unesco. Merită să-l vizitezi cel puțin o dată în viață

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România. În România există un oraș de o…

28 de minute ago

Nutriționist: Acest fruct îngrașă cel mai tare. E un șoc pentru ficat dacă mâncăm prea mult

Fructul care îngrașă cel mai mult. Dr. Mihaela Bilic, cunoscut medic nutriționist, atenționează în legătură…

57 de minute ago

Horoscop 20 – 26 mai 2024. E momentul să culegem roadele în urma eforturilor depuse

Horoscop 20 - 26 mai 2024. O săptămână plină de evenimente semnificative. Cu patru evenimente…

o oră ago

De ce se umflă picioarele și gleznele. Alimentele care cauzează retenție de apă

Alimente și băuturi de la care ți se umflă picioarele. Umflarea picioarelor și a gleznelor,…

2 ore ago

Ce este pensia socială și de la ce vârstă poți beneficia de acest ajutor

Pensia socială. Știai că poți beneficia de o pensie chiar dacă nu ai cotizat suficient?…

2 ore ago

Băutura care dizolvă cristalele de acid uric și combate guta

Băutura care dizolvă cristalele de acid uric. Acidul uric este rezultatul descompunerii purinelor în organism.…

3 ore ago

Citeste si: