Categories: Ştiri sănătate

Mesajul Patriarhului Daniel pentru pelerinii la Sânta Parascheva: „Lucrarea misionară a sfinţilor aduce pe oameni aproape de Dumnezeu şi îi adună laolaltă în rugăciune”

Sâmbătă, 14 octombrie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj pelerinilor care au venit la Iași, cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.

Patriarhul României a ținut să sublinieze că „pelerinajul miilor de credincioşi la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi arată cât de mare este lucrarea misionară a sfinţilor care, prin exemplul vieţii lor şi prin rugăciunile lor, aduc pe oameni aproape de Dumnezeu şi îi adună laolaltă în rugăciune”.

Sursa foto: captura video Doxologia

Redăm mai jos, în întregime, mesajul transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Patriarhul Daniel, mesaj pentru miile de pelerini de la Iași

„Iubiţi pelerini,

Viaţa noastră duhovnicească poate fi asemănată cu o călătorie sau un pelerinaj necontenit spre Împărăția lui Dumnezeu, după îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos, Care spune:

„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 6, 33).

Călăuzitorii noştri în această călătorie sunt sfinții Bisericii, care prin viața lor curată, închinată slujirii lui Dumnezeu și oamenilor, au urmat cuvintele Evangheliei lui Hristos, fiind astfel pentru noi modele desăvârșite de viață creştină.

Sursa foto: captura video Doxologia

Pelerinajul miilor de credincioşi la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi arată cât de mare este lucrarea misionară a sfinţilor care, prin exemplul vieţii lor şi prin rugăciunile lor, aduc pe oameni aproape de Dumnezeu şi îi adună laolaltă în rugăciune.

Anul acesta, 2023, dedicat comemorării imnografilor şi cântăreților bisericeşti, bucuria duhovnicească a sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva este sporită de primirea la Catedrala Mitropolitană din Iaşi a moaştelor unuia dintre marii sfinţi creatori de cântări bisericeşti, Sfântul Andrei Criteanul, aduse de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori (Creta, Grecia).

Sfântul Andrei Criteanul a păstorit între anii 700-740, a fost un episcop misionar, precum şi un mare dascăl al pocăinţei. A construit bi­serici, a înfiinţat mănăstiri, a ajutat pe creştinii care au suferit de pe urma invaziilor otomanilor, a fost un bun predicator şi a compus o mulţime de cântări liturgice.

El este considerat cel dintâi autor de canoane liturgice, între care cel mai renumit este, desigur, Canonul cel Mare, un dialog al omului păcătos cu propria sa conştiinţă în faţa lui Dumnezeu.

Sursa foto: captura video Doxologia

Iubiţi pelerini,

Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în Epivata Traciei din părţile Constantinopolului, şi a trăit doar 27 de ani. Ea este cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul țării noastre. Sute de biserici din România şi din diaspora română sunt închinate ei pentru a le ocroti, iar în nordul Greciei, în Bulgaria şi Serbia, credincioşii ortodocşi o cinstesc de asemenea cu multă evlavie.

Marea evlavie a poporului dreptcredincios faţă de Sfânta Cuvioasă Parascheva se explică prin convingerea şi constatarea că ea este „mult folositoare”, după cum este numită în Acatistul ei; Sfânta Parascheva oferă ajutor, prin rugăciunile ei, tinerilor şi bătrânilor, fecioarelor şi mamelor, mănăstirilor şi familiilor, bolnavilor şi săracilor, adunând în rugăciune şi mărturisire comună cler şi popor, din România şi din alte ţări. Puterea ei vine din sfinţenia şi din bunătatea ei, adică din iubirea ei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.

Sursa foto: captura video Doxologia

În această zi de bucurie a sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei şi a tuturor pelerinilor prezenţi la Iaşi, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu ca, pentru mijlocirile Sfintei Cuvioasei Parascheva şi ale Sfântului Ierarh Andrei, Arhiepiscopul Cretei, să binecuvânteze pe toţi cei prezenţi la Iaşi, ierarhi, clerici, monahi şi credincioşi mireni, împreună cu autorităţi locale şi centrale, şi să răsplătească tuturor credinţa, evlavia şi osteneala, dăruindu-le sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, întru mulţi şi binecuvântaţi ani!

Cu părintească dragoste şi preţuire,

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”

Sursa foto: captura video Doxologia

Anul 2023: În jur de 250.000 de pelerini la Sfânta Parascheva

De la începerea pelerinajului, au trecut pe la racla cu sfintele moaşte în jur de 250.000 de persoane.

Pelerinajul religios de la Iaşi urmează să se încheie duminică seară, când moaştele Sfintei Cuvioasa Parascheva vor fi reintroduse în Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Recent Posts

Vestea așteptată de toți pensionarii. CNPP a stabilit modelul OFICIAL al deciziei de recalculare

Modelul deciziei de calcul a pensiilor emis de CNPP. Din septembrie 2024, pensiile stabilite pe…

26 de minute ago

România riscă să dispară ca nație. Rata natalităţii, la cel mai mic nivel de când se fac statistici. „Până în 2100 vor fi în jur de 14 milioane de români”

România trece prin cea mai gravă criză a istoriei sale recente. Natalitatea se prăbușește, iar…

55 de minute ago

Alertă ANM: România, lovită de un nou ciclon. Sfârșit de lună cu ploi zilnice. Când se încălzește vremea

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în următoarele 2-3 zile vom avea parte de vreme…

o oră ago

Dacă faci asta în timp ce conduci, s-ar putea să fii un psihopat, spun oamenii de știință

Dacă faci asta în timp ce conduci, s-ar putea să fii un psihopat. Noi cercetări…

2 ore ago

Apar semafoarele cu patru culori: roșu, galben, verde și alb. Care este explicația

Nu peste mult timp am putea avea semafoare cu patru culori: roșu, galben, verde și…

2 ore ago

Patru zodii vor câștiga MULȚI bani în luna iunie. Vin câștiguri din toate părțile și au noroc pe toate planurile

Patru zodii vor câștiga MULȚI bani. Începând cu luna iunie, nativii din Berbec, Scorpion, Capricorn…

3 ore ago

Citeste si: