Categories: Stil de viaţă

Mihaela Bilic – Sfidăm viața și avem aroganța că o putem controla:„De atâta bunăstare, am uitat să ne bucurăm de normalitate și de sănătate”

Mihaela Bilic atrage atenția oamenilor, printr-un mesaj emoționat pe rețelele sociale, asupra normalității de altă dată, față de normalitatea de astăzi. Oamenii au ajus să dezvolte o obsesie pentru așa zise obiceiuri sănătoase, însă au uitat ce înseamnă cu adevărat sănătatea.

”De atâta BUNĂstare, am uitat să ne bucurăm de normalitate și de sănătate.

Dacă dăm timpul înapoi cu nici jumătate de secol nu exista noțiunea de fitness și wellbeing, sănătatea nu era privită ca un obiectiv, iar viața era trăită prin prisma normalității, a firescului și, de ce nu, a plăcerii.

Bilic: Oamenii nu făceau sport ca o activitate separată, mișcarea făcea parte din viața lor în mod spontan.

Cu siguranță eram mai activi, cu siguranță copiii ieșeau la joacă fără să știe că asta înseamnă sport, cât despre sport ca noțiune de bază, el rămânea apanajul sportivilor de meserie.

Un alt aspect interesant era faptul că oamenii mâncau mai puțin acum 50 de ani.

Și asta nu pentru că țineau dietă, ci pentru că efectiv nu există mâncare de-a gata…nu existau produse ultra-procesate, ambalate sau semipreparate.

Nu exista noțiunea de ronțăială – fie că e pe bază de stres sau de plictiseală – nici cea de gustare sănătoasă, introdusă în mod aberant de nutriționiști și apoi respectată tocmai de cine nu trebuia: de adulții care încearcă să slăbească!

„Prin anii ‘70-‘80 inclusiv noțiunea de mâncare era una simplă și corectă”

Prin anii ‘70-‘80 inclusiv noțiunea de mâncare era una simplă și corectă, atunci nimeni nu gândea rău despre carne, despre lapte și unt… și bineînțeles nimeni nu considera “mâncare” tot felul de semințe și boabe exotice.

Existau un respect și o smerenie față de mâncare, măcar prin prisma faptului că n-am avut-o niciodată din abundență, că ne-am dorit-o.

Apoi discuția despre sănătate nu era nici ea vândută și exploatată în mod vulgar, așa cum se face în mass-media de azi.

“Sănătate” însemnau probleme grave și reale, boli precum poliomielita, rahitismul, tuberculoza.

Trecerea e surprinzătoare și amuzantă deopotrivă: a fost nevoie de generații întregi în care oamenii au fost bolnavi cu adevărat și au suferit de foame cu adevărat, pentru ca acum să fim plini de “probleme”…mai sănătoși ca niciodată fiind și cu burta plină.

Speranța de viață n-a fost niciodată mai mare iar abundență alimentară pe care o trăim nu are precedent în istoria omenirii. Și cu toate astea nu am avut niciodată îndoieli mai mari legate de sănătatea și alimentația noastră.

Un lucru merită subliniat: obiceiurile nesănătoase te pot ucide, dar cele sănătoase nu te salvează!

Boala și implicit moartea nu sunt o pedeapsă pentru felul în care îți trăiești viața, iar în final singurul lucru cu care rămâi sunt plăcerea și bucuria de care ai avut parte…atât cât ai trăit. Misterul vieții nu poate fi descifrat, iar calitatea vieții este mai importantă decât durata ei. Nu putem ști cat trăim, însă ține de noi cum trăim.

„Pe lăcomia noastră de a trăi cât mai mult, s-a construit noțiunea de “wellness”

Pe lăcomia noastră de a trăi cât mai mult, s-a construit noțiunea de “wellness” tradusă prin termenul de “bunăstare”. Nu ne mai ajunge să mulțumim Cerului că suntem sănătoși, trebuie să fim într-o formă maximă!

Toate ziarele și revistele ne dau sfaturi și rețete, există centre de wellness, spa-uri, clinici de slăbit, cluburi pentru starea de bine, yoga, meditație, mișcare etc.

Ce este această bunăstare la care ar trebui să aspirăm cu toții? Un fel de EXTRAsănătate pe care, ce să vezi, o poți cumpăra.

Și odată introdus conceptul în mintea oamenilor, manipularea și exploatarea se face prin toate mijloacele: există mâncăruri speciale, produse exotice, sucuri și smooth-iuri, ceaiuri și suplimente, creme, servicii și specialiști care îți oferă accesul la EXTRAsănătatea mult visată.

E doar o chestiune de buget să te califici în elita celor care au o viață bună garantată, din care tot răul, întristarea și supărarea au dispărut.

Am ajuns să fim atât de obsedați de sănătate și de siguranță, încât ne privăm de orice plăcere și, mai grav, le interzicem copiilor noștri să descopere gustul vieții cu adevărat.

Bilic: „Am ajuns în punctul în care ne dorim “mai binele”, uitând să ne bucurăm de “binele” pe care-l avem”

Cred că am ajuns în punctul în care sfidăm viața și avem aroganța că o putem controla. Am ajuns în punctul în care ne dorim “mai binele”, uitând să ne bucurăm de “binele” pe care-l avem.

Mihaela Bilic: Și uite așa, doar pentru a ne redobândi bunul-simț și smerenia, vine un virus care ne arată că suntem egali în fața bolii, indiferent ce alimente consumăm.

Iar până la urmă soarta ține de un strop de noroc și NU, nu poate fi cumpărată sau dobândită prin wellness”, scrie Mihaela Bilic pe Facebook.

Recent Posts

Consecințe neașteptate din cauza schimbărilor climatice

Consecințe neașteptate din cauza schimbărilor climatice care generează noi presiuni asupra sistemului de sănătate. Bunăstarea…

o oră ago

Câți ani de vechime trebuie să ai ca să-ți crească pensia cu aproape 1500 lei la recalculare

Câți ani de vechime trebuie să ai ca să-ți crească pensia cu aproape 1500 lei…

2 ore ago

Ce se întâmplă cu creierul în prima jumătate a somnului

Există trei nevoi fundamentale ale oamenilor pentru a supraviețui: alimentația, oxigenul și somnul. Odihna este…

2 ore ago

Anii lucrați în străinătate se adaugă la calculul pensiei din România?

O întrebare tot mai frecventă în rândul românilor în ultima perioadă este dacă anii lucrați…

3 ore ago

Cele două zodii care își îndeplinesc cel mai mare vis în săptămâna 13 – 19 mai

Două zodii norocoase își îndeplinesc visurile, săptămâna aceasta. Pentru acești nativi, zilele actuale par să…

3 ore ago

Un tânăr a făcut necroză hepatică și a murit la câteva ore după ce a mâncat acest aliment reîncălzit

Un student în vârstă de 20 de ani din Belgia a făcut necroză hepatică și…

4 ore ago

Citeste si: