Categories: Ştiri sănătate

Ministerul Sănătății așteaptă informații de la specialiști în medicină legală și de la ANSVSA în legătură cu ancheta de la Spitalul de Psihiatrie din Murgeni

Ministerul Sănătății așteaptă informații de la specialiști în medicină legală și de la ANSVSA în legătură cu ancheta care se desfășoară la Spitalul de Psihiatrie din Murgeni.

Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, consideră că în situația în care neglijența a fost cauza îmbolnăvirii mai multor pacienți și chiar decesul unora dintre ei, managerul instituției ar trebui să își dea demisia.

Alexandru Rafila: ”Încă se caută în aliment și în probele biologice de la pacienți eventualul agent care a dus la îmbolnăviri și la decesul a trei persoane. Dar, în mod evident, a existat un sindrom digestiv cu grețuri, cu vărsături, care a urmat consumului unor alimente. Toți sunt stabilizați, nu sunt probleme, inclusiv la acea persoană care a fost inițial internată la ATI, la Bârlad; evoluția este favorabilă. S-a mai luat o măsură legată de continuitate a tratamentului, pentru că, să nu uităm, sunt pacienți psihiatrici care primeau un tratament de bază, iar întreruperea acestui tratament poate să agraveze afecțiunea lor.”

Trei pacienți ai Spitalului de Psihiatrie din Murgeni au decedat și alți 30 sunt internați în spitale din Iași, Vaslui și Bârlad, cu probleme digestive, după ce au consumat pește gătit și la conservă la începutul acestei săptămâni, în cadrul meselor servite în unitatea sanitară vasluiană, ne-a informat reporterul Adriana Turea.

Cauza morţii celor trei pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, decedaţi după ce au mâncat produse din peşte, rămâne în continuare un mister. Primele rezultate de laborator privind substanţele toxice sau pesticidele au ieşit negative.

Ministerul Sănătății așteaptă rezultate, a format o celulă de criză

Ministerul Sănătății a format miercuri seara o celulă de criză după ce trei pacienți de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni au murit. Toți pacienții spitalului și personalul medical mâncaseră marți la prânz alimente din pește primite drept pomană de la o mănăstire.

Trei pacienți de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, din județul Vaslui, au decedat, miercuri, 22 noiembrie, după ce au fost resuscitați fără succes de echipajele de Ambulanță. Alți 29  de pacienția au fost internați după ce au mâncat pangasius de la mănăstire și conservă de pește de la spital.

Recent Posts

Terapia durerii: ce este, când se recomandă, beneficii. Opt metode eficiente de gestionare a durerii

În contextul medicinei moderne, terapia durerii reprezintă o componentă-cheie în îngrijirea pacienților. Aceasta se refera…

28 de minute ago

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

10 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

10 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

11 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

11 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică