Categories: Ştiri sănătate

Ministerul Sănătății: românii ar putea fi nevoiți să plătească o nouă taxă la spitalele de stat

Românii care apelează la serviciile medicale ale spitalului de stat vor fi nevoiți să plătească o taxă suplimentară, dacă își doresc un anumit medic să îi trateze.

Alexandru Rafila a precizat că vor exista modificări în sistemul de sănătate din România. Pacienții care doresc să-și aleagă medicul care să-i trateze atât în ambulatoriu, cât și în spital vor fi nevoiți să plătească o taxă suplimentară.

Inițiativa ar schimba complet sistemul medical românesc, însă aceste măsuri vor fi aplicate treptat până în anul 2030.

Una dintre cele mai importante măsuri vorbeşte despre înfiinţarea unui Fond pentru calitatea serviciilor medicale urmând ca bani mai mulţi să fie distribuiţi către furnizorii de asistenţă medicală care sunt cei mai performanţi, pe baza unor criterii prestabilite.

”Ceea ce a existat ca discuţie în spaţiul public ca şi România, de exemplu, spitalele publice să poată să aibă un pachet de servicii care pot fi acordate după programul de lucru sau să poţi să îţi alegi medicul curant şi aşa mai departe şi aceste servicii care ar putea fi oferite în spitale publice tot aşa ar putea să fie rezultatul unui pachet complementar de asigurări, iar acest pachet de asigurări poate fi oferit de un asigurator public sau de unul privat”, a precizat ministrul Sănătății, notează Newsweek.

sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

Măsura existentî în mai multe spitale din Europa și Israel

Alexandru Rafila a mai precizat că măsura există deja în mai multe spitale din Europa și din Israel.

”Foarte multe spitale din Europa fac acelaşi lucru, spitale din Israel fac exact acelaşi lucru. Şi asta cred că este dezvoltarea sănătoasă care duce şi la închiderea dezbaterii legate de persoanele care profesează în domeniul care lucrează, în domeniul public sau privat sau în amândouă locurile, dacă îi oferă unui specialist posibilitatea să profeseze după program în unitatea sanitară în care el funcţionează în mod obişnuit”, a mai spus Alexandru Rafila.

Recent Posts

Legătura dintre pensiile din Pilonul II și prețul curentului electric. Puțini români știu acest lucru

Potrivit unei analize realizate de Ziarul Financiar, 6 din fiecare 10 lei investiţi de fondurile…

15 minute ago

5 surse de carbohidrați curați pentru a vă ajuta să vă construiți muculatura

Carbohidrații sunt principala sursă de combustibil a organismului. Funcția creierului, performanța sportivă și energia generală…

35 de minute ago

Un medic celebru dezvăluie pericolele din dietele de slăbit: Nu vă bucuraţi că slăbiţi 20 kg. Organismul suferă!

Un celebru medic chirurg atrage atenţia că nu există dietă de slăbire ideală şi, în…

o oră ago

STUDIU. Cum afectează creierul anestezia generală pentru operaţii

Oamenii de ştiinţă au noi date despre modul în care este afectat creierul de anestezia…

2 ore ago

„Camera cea mai mică”, o campanie în sprijinul copiilor născuţi prematur

Organizaţia Salvaţi Copiii România a lansat campania "Camera cea mai mică" privind dotarea unităţilor medicale…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Transplant pulmonar