Categories: Ştiri sănătate

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, susține că nu există un deficit de medicamente oncologie. Cum explică lipsa celo 16 citostatice

Din cuprinsul articolului

Medicamente oncologice. Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat luni într-o conferinţă de presă că în prezent nu există un deficit de medicamente oncologice, potrivit Agerpres.

„Doamna director de la Politica Medicamentului se află în legătură cu domnul manager de la Institutul Oncologic Bucureşti. În momentul acesta, în piaţă nu există un deficit de medicamente oncologice. Acesta este un aspect. Al doilea aspect – doamna director a analizat şi a cerut UNIFARM situaţia stocurilor pe aceste medicamente oncologice şi a solicitat de asemenea comisiilor de specialitate, comisiilor de oncologie necesarul pentru următoarele şase luni. Autorizaţia de nevoi speciale, nu perioada de valabilitate, este într-adevăr depăşită şi vom face împreună demersurile pentru a le reintroduce în circuit”, a spus Ioana Mihăilă.

16 medicamente oncologice lipsă la IOB

Ministerul Sănătăţii anunţa săptămâna trecută că există discontinuităţi de aprovizionare la Institutul Oncologic Bucureşti pentru 16 medicamente citostatice şi alte 3 medicamente adjuvante necesare efectuării tratamentului pacienţilor care suferă de cancer, această situaţie datorându-se „unei defectuoase organizări a procedurilor de achiziţii centralizate pentru medicamentele utilizate frecvent”.

MS susţinea atunci că echipa de conducere a IOB „a luat deja” măsuri pentru asigurarea tratamentului necesar pacienţilor şi a informat ministerul că miercuri a fost finalizată, în regim de urgenţă, o procedură de negociere pentru medicaţia lipsă, urmând ca apoi produsele să fie disponibile.

„Am solicitat echipei de conducere a institutului să demareze o verificare internă a modului în care au fost organizate procedurile de achiziţie. Le-am cerut să demareze urgent procedurile legale pentru încheierea acordurilor cadru, astfel încât aceste situaţii să nu mai apară în viitor şi pacienţii să beneficieze, la timp, de medicaţia necesară pentru asigurarea tratamentului, conform protocoalelor terapeutice”, a mai declarat Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii.

Recent Posts

La cât ajunge pensia unui român cu 35 de ani vechime în muncă, după recalculare

Pensie după 35 de ani de muncă. După o perioadă de 35 de ani de…

50 de minute ago

Simptome care apar în orice tip de de cancer și sunt adesea ignorate până e prea târziu

Cancerul este o afecțiune complexă și diversă, cu peste 100 de tipuri diferite cunoscute până…

o oră ago

Ce să mănânci dacă ai glicemia mare. Cele mai bune alimente care elimină zahărul din sânge

Știi ce alimente te ajută să scazi glicemia? Prediabetul este caracterizat prin prezența valorilor crescute…

2 ore ago

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România, înclus în patrimoniul Unesco. Merită să-l vizitezi cel puțin o dată în viață

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România. În România există un oraș de o…

2 ore ago

Nutriționist: Acest fruct îngrașă cel mai tare. E un șoc pentru ficat dacă mâncăm prea mult

Fructul care îngrașă cel mai mult. Dr. Mihaela Bilic, cunoscut medic nutriționist, atenționează în legătură…

3 ore ago

Horoscop 20 – 26 mai 2024. E momentul să culegem roadele în urma eforturilor depuse

Horoscop 20 - 26 mai 2024. O săptămână plină de evenimente semnificative. Cu patru evenimente…

3 ore ago

Citeste si: