Sari la conținut

Ioana Mihăilă: „Dintr-un total de 1.400, doar 310 de clădiri, în care sunt spitale, au autorizare privind securitatea la incendiu”

Ioana Mihăilă: „Dintr-un total de 1.400, doar 310 de clădiri, în care sunt spitale, au autorizare privind securitatea la incendiu”.

În cadrul unei conferințe de presă, luni, 26 aprilie, ministrul Sănătății a prezentat situația clădirilor, în care funcționează unități medicale, autorizate la incendiu. Ioana Mihăilă intenționează să se implice în privința îmbunătățirii condițiilor din unitățile medicale, în domeniul riscului seismic și în privința rezistenței la incendiu.

Ioana Mihăilă: „Doar 310 de clădiri, în care sunt spitale, au autorizare privind securitatea la incendiu”

Ministrul Sănătății a explicat că doar 310 de clădiri, în care sunt spitale, au autorizare privind securitatea la incendiu, dintr-un total de 1.400. În același timp, 728 de clădiri în care sunt unități medicale, nu fac obiectul autorizării privind securitatea la incendiu.

„Am avut o întâlnire cu Universitatea Tehnică de Construcții București, am semnat un parteneriat cu scopul de a realiza o bază de date a situației în care se află spitalele. Am identificat astfel peste 400 de  unități medicale cărora li se va aplica un chestionar de evaluare tehnică.

Evaluarea tehnică face referire, printre altele, la riscul seismic, eficiența energetică și la riscul de incendiu.

Dintre cele aproape 1.400 de clădiri ale unităților sanitare cu paturi, 310 sunt autorizate privind securitatea la incendiu, 52 sunt autorizate parțial, 302 clădiri funcționează fără autorizație la incendiu, dintre acestea 120 au aviz, iar 728 de clădiri nu fac obiectul autorizării privind securitatea la incendiu. Sunt cifre care ne preocupă în egală măsură pe toți”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

„La nivel național sunt 247 de paturi libere pentru adulți, 32 de paturi libere pentru copii”

În ceea ce privește situația paturilor ATI libere, Ioana Mihăilă a explicat care este la situația nivel național.

„La nivel național sunt 247 de paturi libere pentru adulți, 32 de paturi libere pentru copii. La nivelul Bucureștiului, 55 de paturi libere pentru adulți și 10 paturi libere pentru copii”, a declarat Mihăilă.

Întrebată a explicat, de asemenea, de ce pacienții stau în UPU, în condițiile în care se pare că ar exista locuri libere în ATI.

„Probabil că sunt în proces de evaluare. Așa cum știți și cum am mai menționat, înainte de a fi internați, pacienții cu infecție COVID-19 se evaluează. Se evaluează în ceea ce privește severitatea afecțiuni și riscul de a dezvolta complicații, apoi sunt transferați pe secții”, a mai spus Ioana Mihăilă.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel