Categories: Ştiri sănătate

Moartea îndrăgitului regizor Dan Puican a zguduit inimile artiștilor. Informații de ultimă oră despre fostul soț al Stelei Popescu

Din primele informații, regizorul Dan Puican a murit în timp ce se afla la Pelerinajul cu ocazia sărbătorii Sfânta Maria, la Mănăstirea Sțmbata de Sus.

Alexandru Arșinel a primit cu durere vestea trecerii în neființă a fostului soț al Stelei Popescu, partenera sa de scenă.

„Dan Puican a avut nu numai calitatea de soț al Stelei Popescu, a fost unul dintre cei mai mari prieteni ai artiștilor români”, a declarat în direct la Antena 3, actorul Alexandru Arșinel.

Regizorul Dan Puican s-a născut pe 6 martie 1933 la Oltenița. El a fost actor și regizor, fiind celebru pentru activitatea sa în domeniul teatrului radiofonic. A regizat peste 1000 de piese de teatru, care vor rămâne în amintirea muncii sale.

El avea 88 de ani și vorbise în urmă cu câteva luni despre cum nu poate să treacă peste moartea Stelei Popescu.

„Au trecut deja trei ani de la decesul Stelei, pe care am iubit-o și am îndrăgit-o mereu. Îmi este dor de ea, chiar dacă noi ne-am despărțit, în tinerețe.

Nu ne-am mai înțeles, dar am rămas prieteni, venea la noi acasă, la masă, râdeam împreună. Nu am ascuns asta niciodată. Nu am mai fost la cimitir la Stela pentru că este foarte departe, însă soția mea a împărțit niște pachete, la trei ani de la moartea ei, de pomană.

Asta facem în fiecare an. Acum, cu pandemia asta, nu mai are timp lumea să se gândească la artă, la teatru.”, a declarat regizorul Dan Puican.

Recent Posts

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

5 minute ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

34 de minute ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

o oră ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

2 ore ago

Anunț pentru consumatorii de cafea! Uite ce se întâmplă dacă bei una sau două căni de cafea pe zi

Cofeina este revigorantă și stimulantă pentru sistemul nervos central. Este unul dintre cele mai consumate…

2 ore ago

Medic, despre vitaminele în exces: Consecințele duc la CANCER

Vitaminele care susțin sistemul nervos, necesare? Stres, infecții respiratorii, gripă sau  întărirea sistemului nervos. De…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra