Categories: Ştiri sănătate

Noi facilităţi pentru donatorii de sânge: impozite mai mici pe case și terenuri

În ultimii ani, autoritățile au tot căutat soluții pentru a crește numărul donatorilor de sânge, în condiţiile în care mai puțin de 2% din populația României donează periodic.

Conform normelor medicale, un bărbat poate să doneze sânge de 5 ori pe an, iar o femeie de 4 ori. Intervalul de timp între două donări nu poate fi mai mic de 8 săptămâni.

Un proiect depus recent în Parlament de reprezentanți ai PSD, PNL, UDMR și alte minorități propune ca persoanele care donează sânge de cel puțin 3 ori pe an să beneficieze de o reducere a impozitelor pe case și terenuri.

„Din aceste discuții s-a ajuns la posibilitatea, opționalitatea, repet, nu obligativitatea, ca aceste consilii locale să poată adopta hotărâri prin care să acorde facilități pentru cei care donează de trei ori consecutiv în timpul unui an.

Impactul bugetar e minor. Gândiți-vă că, dacă într-un județ sunt o mie și ceva de donatori, la o reducere a impozitului pe clădiri și terenuri de 5% practic acei bani ar însemna cât să facă o jumătate de kilometru de stradă”, a explicat deputatul PNL Florin Roman, potrivit stiri.tvr.ro.

Potrivit proiectului, autoritățile locale vor stabili dacă reduc impozitele pentru donatorii de sânge și procentul.

Președintele executiv al Asociației Municipiilor din România, Constantin Toma, crede că este o idee bună care va avea succes la nivel național: „Nu cred că este un impact asupra bugetelor locale. E adevărat că bugetele locale sunt din ce în ce mai năpăstuite, în sensul în care sunt tot felul de idei care ne obligă, ca și primarii, să susținem noi costurile. Vorbim de propunerile populiste din partea parlamentarilor. Dar această idee mi se pare bună și cred că va fi un succes la nivel național”.

Donarea aduce beneficii în ce privește starea de sănătate”

„Marea majoritate a donatorilor își doresc să-i ajute pe semeni, vin pentru că știu că donarea aduce beneficii în ceea ce privește starea de sănătate. O altă parte dintre donatori se adresează centrelor de transfuzie atunci când au nevoie pentru un membru al familiei. Și da, mai sunt unii care vin pentru beneficiile materiale. Un număr mai mic, este adevărat”, a declarat pentru sursa citată medicul Lucia Grijac de la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşți.

Fiecare donator de sânge poate salva trei vieți. Campania Donează Sânge-Salvezi o Viață, organizată de Patriarhia Română, a reușit să strângă 40.000 de donatori. Sunt oameni care fac acest gest din convingere. Dar sunt și români încă reticenți la ideea de a dona.

„Cu siguranță va fi un imbold, pentru că, din ce știm noi, reglementările europene ne impuneau la un moment dat să fie scoase din lege aceste ajutoare. Dar, vă dați seama, că, în momentul în care s-ar fi scos complet, nimeni nu ar fi venit să doneze. Dacă acești donatori pot fi cunmva recompensați de către statul român, atunci este foarte bine. Și cei care sunt reticenți pot fi îndreptați către centrele de transfuzie sanguină”, declară Constantin Jiga, coordonator al Campaniei Donează Sânge, Salvează o Viaţă.

Recent Posts

Cel mai sănătos înlocuitor al zahărului. Prof. Vlad Ciurea: Îmi pare foarte rău, dar trebuie să spun adevărul

Profesorul Vlad Ciurea a vorbit în emisiunea IThink cu Iusti Fudulu despre cât de nociv…

25 de minute ago

Zodia care a extras cartea pozitivă. Mihai Voropchievici: Renaștere.Te poți salva dintr-o situație dificilă

Horoscop 13-19 Mai. Mihai Voropchievici, numerolog, a dezvăluit în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse horoscopul integral…

55 de minute ago

Lucruri esențiale pe care oamenii nu le fac. Sunt vitale pentru sănătate

Elemente vitale pentru sănătate. Dr. Cezar, celebrul cardiolog, dezvăluie care sunt elementele vitale pentru sănătate.…

10 ore ago

Pelagra

Ce este, cum se manifestă și de ce apare boala PELAGRA? Pelagra este boala cauzată…

11 ore ago

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Află dacă pot consuma cireșe

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Regimul diabeticilor este foarte important pentru controlul nivelului de zahăr…

11 ore ago

Horoscop 16 mai. Vărsător, trebuie să împărtășești energia ta minunată

Horoscop 16 mai. Astrologii au făcut previziuni pentru toate semnele: Prntru nativii din zodia Berbec…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra