sâmbătă, mai 2, 2026
8.9 C
București

Medicii timişoreni organizează o amplă campanie de donare de sânge

Timișorenii sunt așteptați să doneze sânge, alături de medicii Spitalului Clinic CF din Timișoara, într-o campanie organizată în data de 28 septembrie în unitatea medicală. 

Campania de donare de sânge organizată de Spitalul Clinic CF Timișoara împreună cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină va avea loc în 28 septembrie, între orele 8-13, în două încăperi din unitatea sanitară. Până acum, 40 de angajați ai spitalului și-au anunțat disponibilitatea de a dona, însă sunt așteptați și timișorenii dornici să facă acest gest umanitar.

Citeste si…

„Este o premieră pentru Spitalul Clinic CF Timișoara și mă bucur că am reușit, împreună cu colegii de Centrul de Transfuzii, să organizăm o asemenea colectă. Noi am început deja o campanie de promovare a acestui eveniment și sper să vină cât mai mulți donatori. Am luat legătura cu vecinii noștri de la Palatul Apelor, apoi cu colegii de la Medicină 2 și chiar cu cei din UMF”, a declarat Stela Iurciuc, managerul Spitalului CF Timișoara, după cum informează expressdebanat.ro.

La o donare se recoltează cel mult 420 de ml de sânge, care se reface ca volum în câteva ore, iar din punct de vedere al celularității, în cel mult două săptămâni. Trusa utilizată pentru fiecare donare este sterilă și de unică folosință, neexistând riscul de contaminare cu HIV sau alte virusuri.

Citeste si…

Donarea de sânge aduce cu sine și realizarea unor teste medicale pe sângele donat: Rh, grupă sanguină, antigen HBs, anticorpi anti HCV, anticorpi anti HIV 1 și 2, anticorpi anti sifilis, anticorpi anti HTLV și transaminaze. Rezultatele analizelor medicale efectuate în urma donării pot fi vizualizate prin accesarea site-ului https://www.ctestimisoara.ro secțiunea analize.

Cei care donează sânge beneficiază de o zi liberă de la locul de muncă, o reducere de 50% la transportul în comun pe o perioadă de 30 de zile și 7 tichete de masă care vor fi disponibile pe un card eliberat de Centrul Regional de Transfuzii Timișoara.

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Zodia care cedează psihic în luna mai. Avertismentul dur al Cameliei Pătrășcanu

Care este zodia predispusă la burnout masiv în mai...

Obiceiul simplu de dimineață care îți poate detoxifia ficatul și creierul

Consumul de stafide înmuiate în apă este un obicei...

Horoscop 2 mai. Zodia care dă lovitura financiară azi! Vești neașteptate de la Neti Sandu

Horoscop Neti Sandu 2 mai. Află cine primește bani, cine...

Semnul discret al demenței care poate apărea în timp ce gătești

Demența este un sindrom asociat cu degradarea progresivă a...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Arcul de Triumf se ilumineaza in rosu, de Ziua Luptei impotriva TBC

Cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei, Biroul...

Criză de sânge! Direcţia de Sănătate Publică face apel către populaţie să doneze

Criză de sânge în spitalele din Vaslui! Reprezentanţii Direcţiei...

Citește și