Categories: Stil de viaţă

Nu pronunța aceste CUVINTE vreodată. Arsenie Boca: Însoţesc până la Judecata de Apoi

Nu pronunța aceste CUVINTE vreodată. Arsenie Boca a dezvăluit la un moment dat care sunt cuvintele pe care nu trebuie să le rostim, căci altfel vom fi pedepsiți cu matca focului.

Arsenie Boca, supranumit Sfantul Ardealului, a dezvaluit în trecut care sunt cuvintele pe care nu ar trebui sa le rostim vreodata.

În cartea „Învățături ale părintelui Arsenie Boca”, tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoara, aflăm câteva învățături care dau răspunsuri la multe dintre întrebările omului de rând.

Una dintre problemele abordare este reprezentată de „cuvintele interzise”

În cartea „Învățături ale părintelui Arsenie Boca”, aflăm că sunt unele cuvinte pe care ar trebui să le evităm pentru că prin folosirea lor, oamenii ar putea fi răniți, iar stima lor de sine ar putea scădea.

Nu pronunța aceste CUVINTE vreodată. Cine zice fratelui său „nebunule” se pedepseşte cu matca focului. De ce? Fiindcă şi numai simpla alunecare a acestui cuvânt în obrazul unui om este în stare să-i desfigureze fizionomia minţii.

Mărturisirea lor cu pocăinţă mai poate schimba situaţia

Deci, trebuie să fii mai presus de cuvintele oamenilor. Să nu te atingă nici lauda, nici ocara din ele. Cuvintele sunt fiinţe vii, capabile să facă treaba la care au fost trimise. Şi fiindcă sunt fiinţe vii, viaţă din viaţă, pe cel care le-a creat ele-l însoţesc până la judecata de apoi, ca nişte copii ai lui, cu toate consecinţele lor. Mărturisirea lor cu pocăinţă mai poate schimba situaţia. Taina pocăinţei este o judecată milostivă. Aici, ce opreşte aceasta nu mai ajunge la cealaltă.

„Zece porunci are înţelepciunea: de 10 ori să taci şi o dată să vorbeşti şi atunci puţin”, scrie în cartea „Învățături ale părintelui Arsenie Boca”.

Oamenii nu ar trebui să jignească

Părintele Arsenie Boca se referă la faptul că oamenii nu ar trebui să jignească și dacă pot spune lucruri bune, trebuie să o facă. Atunci când îi zicem unui om, că este urât, prost, rău, nebun nu facem decât să-i facem şi mai mult rău şi să-şi piardă încrederea în sine.

Un copil crescut de părinţi care folosesc un astfel de limbaj asupra copilului fac mult rău, iar micuțul riscă să devină un copil cu probleme. De altfel, de multe ori dacă stăm şi observăm oamenii, îşi schimbă înfăţişarea când vorbesc urât, nu zâmbesc, se încruntă, iar chipul li se schimbă.

De asemenea celor ne spun vorbe rele, nu trebuie să le răspundem la fel, ci doar să le zâmbim, potrivit DcNews.

Recent Posts

Efectele terapeutice ale râsului. Medicamentul de care nu știai: ce boli pot fi tratate prin râs

Efectele terapeutice ale râsului. Râsul este adesea numit cel mai bun medicament, și nu este…

6 ore ago

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

6 ore ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

7 ore ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

7 ore ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

8 ore ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

8 ore ago

Citeste si: