Din cuprinsul articolului
Speranţa de viaţă a omului se preconizează că va creşte până la 120 de ani peste câteva decenii datorită noilor tehnologii, precum inteligenţa artificială (IA) şi a cunoştinţelor dobândite în urma pandemiei de COVID-19.
„Prognosticul nostru este o durată de viaţă între 100 şi 120 de ani în aproximativ 50 de ani, cel puţin în ţările dezvoltate”, a declarat pentru SVT Ignat Kulkov, cercetător la Universitatea Malardalen (MDU) din Suedia.
De asemenea, se estimează că persoanele vârstnice vor fi la fel de sănătoase ca cele de circa 40 de ani – în mare parte datorită progreselor tehnologice rapide -, a explicat Kulkov făcând referire la concluziile unui studiu efectuat alături de colegii săi de la universităţi din Finlanda, Franţa şi Regatul Unit şi publicat în jurnalul ştiinţific Futures, potrivit televiziunii suedeze de stat, citată de Agerpres.
„Din ce în ce mai mulţi oameni vor purta dispozitive portabile pentru a-şi monitoriza starea de sănătate. Aceste dispozitive vor fi conectate cu medici şi spitale”, a spus Kulkov, adăugând că unii dintre aceşti senzori vor fi sub formă de implanturi.
Astfel de dispozitive vor permite medicilor să facă recomandări referitoare la modificări ale stilului de viaţă, într-un stadiu incipient, acest lucru având drept efect o stare de sănătate mai bună şi o durată de viaţă mai lungă, a spus el.
Progresele din alte domenii vor contribui, de asemenea, la o viaţă mai lungă, au concluzionat oamenii de ştiinţă. Pandemia COVID-19 a dus la o mai bună cunoaştere a modului în care poate fi realizată o monitorizare mai eficientă a virusurilor, în timp ce IA este deja utilizată pentru diagnosticarea mai rapidă a afecţiunilor şi pentru a dezvolta noi tratamente, a precizat Kulkov.
Medicina personalizată, cu medicamente adaptate individual, se preconizează de asemenea că va contribui la îmbunătăţirea stării de sănătate, a adăugat el. Există, totuşi, şi noi provocări, a remarcat Kulkov. „Schimbările climatice vor avea cea mai mare influenţă asupra sistemelor noastre de sănătate şi asupra vieţilor noastre, nu doar în viitor, ci şi în prezent”, a spus el.
Dr. Adina Alberts, despre planta biblică. Cum să prevenim cancerul cu produse naturale. Sfaturile medicului…
Horoscop 15 mai 2024. Nativii din zodia Berbec este sfătuită de astrologi să nu se…
Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce…
Bolnavii de cancer de piele au nevoie de consiliere psihologică pentru a face față emoțiilor…
Nou modul de protecție împotriva amenințărilor pandemice viitoare. oamenii de știință iau în considerare modul…
Bucureștiul are acum un nou Spital de Stomatologie. Unitatea se află în sectorul 4. Această…