Obiceiul care te îngraşă fără să îţi dai seama. Toată lumea îl face

Există un obicei atunci când mâncăm pe care îl face toată lumea. Avem telefonul lângă noi şi dăm mesaje, stăm pe Facebook sau ne uităm la televizor.

Această distragere ne face să mâncăm mai mult şi să exagerăm cu gustările mai târziu. Acest tip de distragere ne afectează creierul  care nu mai percepe momentul când mâncăm şi astfel nu ne simţim sătui. De aceea, suntem mai predispuşi să mâncăm mai mult dacă suntem distraşi.

Cercetătorii au descoperit cu ajutorul unui studiu publicat în revista Apettite că oamenii care mânâncă în faţa televizorului sau în faţa calculatorului o să mânânce mai mult mai târziu.

Pentru studiu au participat 39 de oameni, împărţiţi în 3 grupe, în funcţie de nivelul de distragere (mare, mediu şi fără niciun fel de distragere) . Cercetătorii le-au dat un prânz de 400 de calorii. Primului grup i-a fost cerut să joace un joc în timp ce mânca şi dacă câştigau li se dădea o sumă de bani, grupului al doilea li s-a cerut acelaşi lucru, iar grupului al treilea care nu avea niciun fel de distragere li s-a cerut doar să mânânce.

Cei care erau foarte distraşi au mâncat cu 69% mai mulţi biscuiţi, iar cei care erau mai puţini distraşi au mâncat cu 28% mai puţin faţă de grupul de control (cei care doar au mâncat fără niciun fel de distragere)

„Concluziile studiului au arătat că se poate vorbi despre un plan de terapie pentru oamenii cu tulburări de alimentaţie” spun cercetătorii.

Sfatul medicilor este ca telefoanele şi dispozitivele să dispară de la masă şi să savurăm fiecare aliment împreună cu familia.

A.

 

Recent Posts

3 semne oculte care arată că ficatul tău nu funcționează corect

Mulți oameni nu știu că au o problemă la ficat pentru că nu simt durere.…

12 minute ago

Un medic a dezvăluit ce se întâmplă cu ficatul tău dacă mănânci ouă la micul dejun

Mulți oameni includ ouăle la micul dejun. Dar cum afectează acest lucru ficatul? Nutriționistul rus…

43 de minute ago

Nostradamus a prezis soarta Bisericii Catolice: se apropie Judecata de Apoi?

Nostradamus, celebrul astrolog francez, a câștigat popularitate încă de la publicarea lucrării sale "Profețiile" în…

o oră ago

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

11 ore ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

11 ore ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia