Categories: Stil de viaţă

Obiceiuri zilnice care te îmbătrânesc cu mai mult de 10 ani

Din cuprinsul articolului

Obiceiuri zilnice care te îmbătrânesc. Există anumite obiceiuri care, potrivit unor cercetări recente în domeniu, au fost asociate cu un îmbătrânire prematură cu până la 12 ani.

Un studiu realizat pe o perioadă de 20 de ani, cu peste 5.000 de adulți din Marea Britanie, a identificat aceste obiceiuri nocive care au legătură directă cu riscul crescut de deces din cauza unor afecțiuni precum bolile de inimă sau cancerele.

Printre cele mai dăunătoare obiceiuri care au fost asociate cu îmbătrânirea prematură se numără fumatul, consumul excesiv de alcool, o dietă săracă în fructe și legume, precum și lipsa activității fizice.

Studiul a relevat că 29% dintre cei care au combinat aceste patru obiceiuri au avut o probabilitate mai mare de a deceda din cauza bolilor de inimă sau a cancerelor. În contrast, doar 8% dintre cei care au adoptat un stil de viață sănătos și au evitat aceste obiceiuri au înregistrat aceleași probleme de sănătate.

Obiceiuri care te îmbătrânesc

Expertiza în domeniu a identificat câteva dintre cele mai riscante comportamente care contribuie la îmbătrânirea prematură:

  • Fumatul
  • Consumul excesiv de alcool (mai mult de trei pahare de alcool pe zi în cazul bărbaților și mai mult de două pahare pe zi în cazul femeilor)
  • Consumul insuficient de fructe și legume (mai puțin de trei porții pe zi)
  • Lipsa activității fizice (mai puțin de două ore de mișcare pe săptămână)

Pe lângă acestea, cercetările au subliniat și alte factori care contribuie la îmbătrânirea prematură, cum ar fi stresul, consumul excesiv de dulciuri, sedentarismul extrem, insomnia, lipsa activității sexuale și eliminarea totală a grăsimilor din dietă.

Grupul celor cu un stil de viață sănătos, care s-au bucurat de o calitate a vieții mult îmbunătățită în comparație cu cei cu obiceiuri nocive, a inclus nefumătorii sau persoanele care s-au lăsat de fumat, cei care au limitat consumul de alcool, cei care au practicat activitate fizică regulată de cel puțin două ore pe săptămână.

Specialiștii susțin că adoptarea unor schimbări mici în stilul de viață poate avea un impact semnificativ asupra sănătății. Consumul zilnic de alimente precum un măr și un morcov pentru a asigura necesarul de legume și fructe, combinat cu un minim de 20 de minute de mișcare zilnică, poate contribui la menținerea unei sănătăți mai bune.

Este important de menționat că adoptarea unui stil de viață sănătos nu garantează în mod necesar o viață mai lungă decât cea a celor care au obiceiuri nocive, însă îngrijirea propriei sănătăți poate contribui la prelungirea vieții și îmbunătățirea calității acesteia.

Recent Posts

Alertă ANM: România, lovită de un nou ciclon. Sfârșit de lună cu ploi zilnice. Când se încălzește vremea

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în următoarele 2-3 zile vom avea parte de vreme…

2 minute ago

Dacă faci asta în timp ce conduci, s-ar putea să fii un psihopat, spun oamenii de știință

Dacă faci asta în timp ce conduci, s-ar putea să fii un psihopat. Noi cercetări…

33 de minute ago

Apar semafoarele cu patru culori: roșu, galben, verde și alb. Care este explicația

Nu peste mult timp am putea avea semafoare cu patru culori: roșu, galben, verde și…

o oră ago

Patru zodii vor câștiga MULȚI bani în luna iunie. Vin câștiguri din toate părțile și au noroc pe toate planurile

Patru zodii vor câștiga MULȚI bani. Începând cu luna iunie, nativii din Berbec, Scorpion, Capricorn…

2 ore ago

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică care poate vindeca orice, mai puțin MOARTEA: Să o luăm preventive. Este anticancerigen…

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică. Cum să prevenim cancerul cu produse naturale. Sfaturile medicului…

11 ore ago

Horoscop 15 mai 2024. Berbec, nu te grăbi să dai un răspuns. Vărsător, te poți confrunta cu mici piedici

Horoscop 15 mai 2024. Nativii din zodia Berbec este sfătuită de astrologi să nu se…

12 ore ago

Citeste si: