Categories: Ştiri sănătate

OMS, semnal de alarmă: Numărul cazurilor de cancer la nivel mondial va crește cu 77%

Noile estimări făcute de experţii Organizației Mondiale a Sănătății relevă că numărul cazurilor de cancer la nivel global va ajunge la 35 de milioane în 2050. Este vorba despre o creștere de 77% față de cele 20 de milioane de cazuri diagnosticate anul trecut.

Datele au fost publicate de Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului din cadrul OMS și acoperă 185 de țări și 36 de forme ale bolii.

Cel mai frecvent tip de cancer

Potrivit cercetătorilor, cancerul pulmonar a fost cea mai frecventă formă de cancer din întreaga lume în 2022, fiind responsabil pentru 2,5 milioane de cazuri, 12,4% din total, urmat de cancerul de sân la femei, cancerul colorectal, cancerul de prostată și cancerul de stomac, transmite CNN.

Tot cancerul pulmonar a fost, de asemenea, responsabil pentru cele mai multe decese cauzate de cancer: 1,8 milioane, adică aproape 19% din total.

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Inechități în privinţa accesului la diagnotic şi tratament

În țările cu un indice de dezvoltare umană foarte ridicat (o măsură a realizărilor în materie de sănătate, educație și nivel de trai), una din 12 femei va fi diagnosticată cu cancer de sân, iar una din 71 va muri din această cauză.

În schimb, în țările cu indice de dezvoltare umană scăzut, doar una din 27 de femei va fi diagnosticată cu cancer de sân, iar una din 48 va muri din această cauză, în mare parte din tocmai din cauza diagnosticării târzii și a lipsei de acces la tratamente. Există, de asemenea, inegalități și în ceea ce privește serviciile folosite în lupta cu această boală, precum radioterapia și transplantul de celule stem.

„Noul sondaj global al OMS pune în lumină inegalitățile majore și lipsa de protecție financiară pentru cancer în întreaga lume, populațiile, în special în țările cu venituri mici, neavând acces la elementele de bază ale îngrijirii oncologice”, a declarat Dr. Bente Mikkelsen, director al Departamentului de Boli netransmisibile al OMS, într-un comunicat de presă.

OMS lucrează intens cu peste 75 de guverne pentru a dezvolta, finanța și implementa politici de promovare a îngrijirii cancerului „pentru toți”. „Pentru a extinde această activitate, sunt necesare de urgență investiții majore pentru a aborda inegalitățile globale în ceea ce privește rezultatele cancerului”, se arată în comunicatul citat de CNN.

Factori de risc pentru explozia numărului cazurilor de cancer

Factorii care vor determină creșterile preconizate ale ratelor de cancer indicați de cercetători sunt obezitatea, fumatul și consumul de tutun, consumul de alcool și poluarea aerului.

Pacienții cu cancer sunt din ce în ce mai tineri, se arată în raportul Societății Americane de Cancer. Ponderea diagnosticelor de cancer colorectal la adulții cu vârsta sub 55 de ani, de exemplu, a crescut de la 11% în 1995 la 20% în 2019, au constatat cercetări anterioare, potrivit sursei citate de adevarul.ro.

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

8 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

8 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

9 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

9 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

10 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

11 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică