Categories: Ştiri sănătate

Pacienții vor avea acces mai repede la tratamente scumpe

Pacienții vor avea acces mai repede la tratamentele oncologice scumpe în urma desființării comisiilor de specialitate de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a afirmat vineri dr. Adina Croitoru, coordonatorul Serviciului de asistență medicală în ambulator și spitalizare de zi de la Institutul Clinic Fundeni, la conferința Tratamente Inovative în Oncologie.

Ea a spus că este prematur să prevadă efectele acestei măsuri în privința consumului de medicamente.

Adina Croitoru a menționat că anumite protocoale și ghiduri de prescriere a medicamentelor au fost modificate conform celor europene și se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății.

„Putem spune că nu au mai fost liste de așteptare la CNAS și aproape toate cererile au fost aprobate. Îmi este greu să cred că s-ar putea modifica numărul celor care au nevoie de tratament de acest gen. În momentul de față sunt 24 de molecule aprobate în tumorile solide, cu aproape 30 de indicații”, a spus medicul.

Prof. dr. Petru Armean, consilierul ministrului Sănătății, a adăugat că, dacă medicii vor respecta protocoalele ca și până în prezent, nu vor mai fi necesare comisiile de la CNAS care să verifice și să aprobe dosarele pacienților.

Armean a subliniat că CNAS trebuie să facă o monitorizare a prescrierii pentru care a introdus un formular care va fi completat electronic de fiecare medic.

Recent Posts

Peste 100.000 de pachete de pâine cu resturi de șobolani au fost retrase de pe piață

Peste 100.000 de pachete de pâine feliată retrase de pe piață. În orice țară, siguranța…

16 minute ago

Medic plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi uitat o compresă în corpul unei paciente operate. Femeia a murit de septicemie

Un medic de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă, după ce…

45 de minute ago

Terapia durerii: ce este, când se recomandă, beneficii. Opt metode eficiente de gestionare a durerii

În contextul medicinei moderne, terapia durerii reprezintă o componentă-cheie în îngrijirea pacienților. Aceasta se refera…

o oră ago

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

11 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

11 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra