Părintele Arsenia Boca, ajutor divin? Nepoata părintelui Boca, vindecată de Covid, la 90 de ani!

Părintele Arsenia Boca, ajutor divin? Nepoata părintelui Boca, vindecată de Covid, la 90 de ani!

În vârstă de 90 de ani, psihologul Zoe Dăian se consideră protejată de cel mai iubit sfânt al românilor, Arsenie Boca. Aceasta povestește, potrivit ebihoreanul.ro, că a trecut prin numeroase greutăţi şi boli ale bătrâneţii.

A stat 4 săptămâni în comă, din pricina unui atac cerebral, din care şi-a revenit brusc. Mai mult de atât, anul trecut a avut o formă severă de Covid-19, peste care a trecut. E convinsă că o veghează Părintele, a mărturisit femeia.

Zoe Dăian este nepoata lui Arsenie Boca

Zoe Dăian, nepoata lui Arsenie Boca, s-a născut în anul 1930, în comuna Buteni, județul Arad. Acum ea trăiește într-un centru pentru vârstnici în Bihor, devenit punct de pelerinaj pentru cei care vor să afle mai mult despre viaţa lui Arsenie Boca, considerat Părintele Ardealului.

„Bunica mea din partea tatălui, Ana Boca, a fost soră cu tatăl lui Zian (numele de botez al lui Arsenie Boca – n.r.). Iar tatăl meu, Vasile Crucin, a ţinut foarte mult la el, chiar dacă era o diferenţă de vârstă de 8 ani între ei.

Când părinţii lui au divorţat, iar apoi tatăl lui – cu care a rămas – a murit, Zian nu a vrut să se mute la bunicii unde locuia şi mama lui. A vrut să stea cu tata. Avea 14 ani când a ajuns la noi în casă. Eu m-am născut abia după 6 ani”, a povestit doamna Zoe, potrivit sursei citate.

Numele de botez al părintelui Arsenie Boca era Zian

O parte importantă a amintirilor cu Părintele Arsenie Boca le-a reconstituit din poveştile părinţilor. Sunt însă și amintiri care i-au rămas întipărite în mintea de copil, Zoe fiind martoră a tinereții călugărului dar şi partener de joacă şi prieten.

Foarte puțină lume știe, de exemplu, că numele de botez al părintelui Arsenie Boca era Zian. Zoe Dăian și-l amintește ca fiind modest, serios și retras, că îi plăcea să se roage, să picteze icoane. Sau cum a învățat să cânte extrem de ușor la instrumente, numai citind partiturile ori ascultând doar notele.

Despre moartea călugărului, Zoe Dăian spune că a aflat târziu, pentru că maicile care l-au îngrijit nu au anunţat pe nimeni din familie.

„Nu a fost nimeni la înmormântare, dar după ce am aflat unde este m-am dus mereu la mormântul lui, chiar de 5-6 ori pe an, pentru că l-am căutat şi l-am urmat peste tot. Am crescut cu el, iar el mi-a urmărit şi ocrotit toată viaţa”.

Zoe Dăian spune că unchiul ei i-a rămas aproape şi după moarte, ajutând-o să treacă peste un divorţ dureros, să-şi crească şi să-şi educe fiica, pe Mihaela, care acum e asistentă medicală stabilită în Grecia, împreună cu nepoata ei, arhitectă.

Părintele Arsenia Boca, ajutor divin? Nepoata părintelui Boca, vindecată de Covid, la 90 de ani!

Rămasă singură după pensionare, ar fi vrut să se retragă la Mănăstirea Prislop. A sperat să fie înmormântată aproape de unchiul ei, dar această dorinţă i-a fost refuzată. Aşa a ajuns la Mănăstirea Izbuc, în Bihor, unde şi-a găsit liniştea şi de unde, în 2017, după un accident vascular cerebral care a ţintuit-o câteva săptămâni pe patul de spital, a fost mutată la Centrul Rezidenţial „Casa mea Eden” din Şoimi.

Nimeni nu s-ar fi aşteptat să-şi revină la spital. Internată în comă, Zoe şi-a deschis însă ochii după 4 săptămâni, în momentul în care a fost vizitată de stareţul mănăstirii Izbuc, Mihail Tărău, care i-a devenit prieten apropiat şi duhovnic şi pe care medicul l-a sfătuit să vorbească cu ea, chiar dacă nu e conştientă.

Preotul i-a luat mâna şi i-a spus doar că e lângă ea, moment în care femeia a deschis ochii. Întâmplarea a fost confirmată şi de părintele Mihail, care o vizitează, de atunci, periodic. Şi care este convins că femeia a avut parte de ajutor divin. După alte câteva săptămâni, Zoe Dăian a fost din nou pe picioare.

Din păcate, anul trecut, femeia a trecut printr-o formă severă de Covid 19, care a ţintuit-o iarăşi la pat şi de pe urma căreia a rămas cu sechele nici până azi depăşite. La vârsta ei, e un miracol că a scăpat, cred cunoscuţii şi cadrele medicale de la centru.

Zoe Dăian este convinsă că unchiul său drag a ajutat-o și de această dată.

„Îl simt aproape, seara şi dimineaţa, când mă rog, îl simt că mă ajută”, a spus Zoe Dăian.

Doamna Zoe e convinsă că Părintele e un sfânt pe care „nici nu-i nevoie să-l canonizeze, pentru că-l canonizează miile de oameni care merg, zilnic, la mormântul lui”.

Recent Posts

Două planete aduc noroc și belșug pentru mai multe zodii. Zodia care poate să își îndeplinească o mare dorință până pe 31 Mai

Cristina Demetrescu vestește o perioadă favorabilă pentru câteva semne zodiacale. Dorințele cele mai mari se…

5 minute ago

Aurul verde: infuzia antiinflamatoare ancestrală asiatică care este cheia tinereții

Printre curiozitățile pe care le ascunde ceaiul verde, una dintre cele mai frapante este faptul…

35 de minute ago

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli de inimă în decurs de un an după naștere

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli cardiace. Există o creștere semnificativă a riscului de a…

o oră ago

Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un singur chips picant. Ambalajul avertiza că provoacă „durere intensă”

Tragedie în America, unde un adolescent a murit după ce a mâncat un chips extrem…

2 ore ago

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Ce condiție trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Pensionarii și persoanele în…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică