Categories: Spitale de stat

Păruială între trei doctoriţe la Spitalul Judeţean din Oradea. Motivul halucinant de la care a pornit scandalul

Din cuprinsul articolului

Un incident rar a avut loc la una dintre cele două secţii de Infecţioase ale Spitalului Judeţean din Oradea, iar şeful de secţie propune cercetarea disciplinară a cadrelor medicale implicate în scandal.

Trei tinere doctoriţe, rezidente în cadrul secţiei Infecţioase II a unităţii sanitare bihorene s-au luat la păruială, miercuri, sămânţa de scandal fiind o serie de mesaje trimise de una dintre acestea pe grupul comun de WhatsApp.
„Au început, de faţă cu colegii, să strige una la alta şi apoi să se lovească”, a descris scena o sursă pentru ebihoreanul.ro, adăugând că după câteva minute au fost despărţite de şeful secţiei.

Reacţii agresive, necontrolate

„Una dintre rezidentele implicate este originară din Oltenia, una este din Maramureş, iar una e bihoreancă, din Băiţa, de lângă Nucet. Se pare că incidentul a pornit de la un mesaj trimis de una dintre ele pe grup, iar celelalte două au reacţionat cu agresivitate. S-a ajuns la păruială, până le-a despărţit dr. Csep”, a declarat managerul spitalului, dr. Gheorghe Carp.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Şeful secţiei în care a avut loc incidentul, dr. Andrei Csep, a evitat să comenteze incidentul, afirmând că nu a fost propriu-zis „o bătaie”, dar l-a confirmat şi a declarat că va propune o măsură disciplinară împotriva uneia dintre doctoriţe. „Voi propune mutarea ei la cealaltă secţie”, a spus medicul, fără a nominaliza cele trei doctoriţe rezidente.

Recent Posts

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli de inimă în decurs de un an după naștere

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli cardiace. Există o creștere semnificativă a riscului de a…

14 minute ago

Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un singur chips picant. Ambalajul avertiza că provoacă „durere intensă”

Tragedie în America, unde un adolescent a murit după ce a mâncat un chips extrem…

o oră ago

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Ce condiție trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Pensionarii și persoanele în…

2 ore ago

Horoscop zilnic 17 mai. Certuri și discuții. Află care sunt zodiile care vor avea parte de dezamăgiri

Horoscop 17 mai 2024. Află care sunt predicțiile astrelor pentru toate semnele zodiacale, în materie…

2 ore ago

Psoriazis: Cauze, simptome și tratament

Psoriazis: este o boală inflamatorie cronică care afectează aproximativ 2% din populația generală. Deși încadrat…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică