Categories: Ştiri sănătate

Noi restricții. Pașaportul de vaccinare ar putea deveni obligatoriu

Pașaportul de vaccinare Covid ar putea deveni obligatoriu, potrivit unei declarații făcute de vicepremierul Dan Barna. În plus, vor fi adoptate măsuri noi de răspândire a virusului. 

„Se va întâmpla în mod organic, pentru că oamenii vor dori să călătorească şi sunt state care pe bună dreptate vor… Şi noi ne dorim să nu mai ţinem în carantină toţi turiştii sau oamenii de afaceri care vin. Dacă oamenii pot să îţi dovedească că sunt vaccinaţi, că au testul făcut, atunci poţi să… are o logică. O să vedem până la urmă formula tehnică la care se va ajunge, dar ideea este să ne adaptăm la această pandemie tocmai prin aceste instrumente în care cei care şi-au asumat vaccinarea sau cei care au şi test şi vaccinare pot să vină”, a afirmat Barna într-o emisiune la postul public de televiziune TVR 1.

Pașaportul de vaccinare plus noi restricții

Acesta a afirmat că Executivul va adopta noi măsuri pentru prevenirea extinderii pandemiei de COVID-19, însă a subliniat că măsurile nu vor fi radicale.

Iată, vedem că nu am scăpat şi cifrele, chiar dacă unii indicatori par stabili, vedem presiune pe sistemul ATI ceea ce ne confirmă că lucrurile sunt departe de a fi trecut. Or, din această perspectivă, vor mai fi necesare nişte măsuri tocmai pentru a nu face şi nu avem în plan niciun lockdown sistemic, general. Acesta nu e pe masă în momentele acestea şi nu intenţionăm să îl decidem. Nu poţi nici să fii radical. Radical înseamnă să închizi tot şi te asiguri că îţi scade… Nu poţi să faci asta, pentru că oamenii trebuie să meargă la muncă, pentru că oamenii trebuie să poată să îşi cumpere alimentele esenţiale şi lucrurile de care au nevoie”, a precizat Barna.

Recent Posts

STUDIU. Condimentul care poate crește riscul de cancer de stomac

STUDIU despre un condiment comun. Consumul excesiv al unui condiment comun poate crește riscul de…

2 ore ago

Horoscop 18 mai. Astrolog: Capricornii pot fi ușor de păcălit. Mare atenție!

Astrologii vin cu veşti surprinzătoare pentru nativii celor 12 zodii. Gemenii pot acționa imoral, Racii…

3 ore ago

Cinci alimente benefice pe care toată lumea trebuie să le consume: Îmbunătățesc funcția rinichilor

O echipă internațională de medici nutriționiști a întocmit o listă cu cinci alimente benefice pentru…

3 ore ago

Totul despre boala rară și gravă care afectează hemoglobina: Tratamentul NU trebuie întrerupt

Talasemia majora este o boală genetica rară și gravă care afectează producerea de hemoglobina, proteina…

4 ore ago

Ce s-a întâmplat în corpul unei femeie care a urmat o dietă strictă

O femeie a urmat o dietă strictă cu apă două săptămâni. Ea a dezvăluit ce…

4 ore ago

De ce să mănânci fructe întregi în loc să bei sucuri. Vezi ce se întâmplă în corp

De ce să mănânci fructe întregi în loc să bei sucuri? Sucurile naturale sunt o…

5 ore ago

Citeste si: