Patru semne care prevestesc un infarct. Corpul te avertizează cu aproape o lună înainte

Știi că există semne prevestitoare de infarct care pot apărea cu câteva zile, săptămâni sau chiar cu o lună înainte. Ce-i drept, acestea sunt destul de subtile pentru ca noi să le acordăm importanţa cuvenită. Dar niciodată infarctul nu apare „din senin“, aşa cum crede multă lume, subliniază specialiştii.

Statisticile arată o legătură clară între întârzierea intervenţiei medicale în caz de infarct şi riscul crescut de dizabilitate sau chiar de deces. Aşadar, este esenţial să ştim să recunoaştem semnele premergătoare unui atac de cord, indiferent de vârsta pe care o avem, fiindcă tot statisticile demonstrează că problemele cardiace apar din ce în ce mai devreme, chiar şi la 35 de ani.

Pentru aceasta, expertul american în sănătatea cardiovasculară Chauncey Crandall, şeful programului de transplant cardiac din Palm Beach, Florida, a realizat un top al celor mai importante patru semnale de alarmă pe care organismul le transmite înaintea unui infarct.

De altfel, dr. Crandall însuşi a fost victima unui infarct pe care l-a ignorat, practic, timp de o zi şi o noapte, punând durerile şi amorţeala braţului stâng pe seama efortului fizic şi a stresului prelungit.

4 semne prevestitoare de infarct

1. Durere în braţ sau la nivelul bărbiei

Sigur, multă lume se sperie, în general, atunci când simte o durere în piept. De fapt, spune medicul Crandall de foarte multe ori, durerea dată de infarct nu apare în piept, ci la distanţă, în braţul stâng, de exemplu, sau la nivelul bărbiei.

„Infarctul de Hollywood“, aşa numesc medicii cardiologi modul în care actorii joacă rolul unui personaj care suferă un atac de cord şi se ţin cu mâna de piept, după care cad inconştienţi. Ei, bine, un astfel de infarct este rarisim, potrivit medicului Crandall.

2. Dificultăţi de respiraţie

De multe ori, acest simptom apare chiar în lipsa durerilor în piept sau în braţul stâng. Un studiu publicat în „The New England Journal of Medicine“ a arătat că persoanele cu acest simptom au prezentat un risc de trei-cinci ori mai mare de a deceda, fiindcă au ajuns mai târziu la spital, neacordând importanţa cuvenită manifestării. Respiraţia sacadată, rapidă poate apărea brusc, imediat înainte sau chiar în timpul unui infarct.

„O pacientă de-a mea, Grace, era foarte activă. De fapt, pe vremea când locuia în New England, mergea adeseori la plimbare pe munte şi chiar îşi tăia singură lemnele. De la o vreme, însă, a început să respire atât de greu, încât nu mai putea nici să meargă pe aleea de la casă la poartă fără să gâfâie. Copiii i-au spus că e doar un semn al îmbătrânirii. Dar Grace şi-a dat seama că e ceva anormal cu ea şi, din fericire, a ajuns la mine. I-am făcut nişte teste şi am constatat că era pe punctul să sufere un infarct de proporţii“, povesteşte medicul cardiolog.

3. Indigestia şi arsurile la stomac

„Un alt pacient de-al meu, Jack, un profesionist în domeniul lui, vânzările, obişnuia să sărbătorească o reuşită scoţându-şi clienţii în oraş, la o cină copioasă, cu fripturi şi alcool. Aşadar, nu a fost deloc surprins când, de la o vreme, după astfel de petreceri, a început să manifeste simptome de indigestie. Numai că o dată nu a fost indigestie, ci un puternic semnal de alarmă că urmează un infarct“, spune dr. Crandall.

Explicaţia este că în apropierea inimii sunt situaţi şi nervii care străbat stomacul, ceea ce creează o senzaţie de durere „confuză“.

4. Greaţa şi transpiraţia abundentă

Majoritatea pacienţilor care au aceste manifestări se gândesc la orice altă problemă: de la o masă copioasă, la gripă sau stres. De altfel, greaţa şi starea de vomă sunt considerate şi de medici simptome atipice ale infarctului. Totuşi, „după miile de pacienţi pe care i-am tratat, am constatat că nu este deloc rar acest simptom. Şi cel mai greu de diagnosticat infarctul este atunci când senzaţia de greaţă nu este însoţită de nicio altă manifestare“

Recent Posts

Lucruri esențiale pe care oamenii nu le fac. Sunt vitale pentru sănătate

Elemente vitale pentru sănătate. Dr. Cezar, celebrul cardiolog, dezvăluie care sunt elementele vitale pentru sănătate.…

8 ore ago

Pelagra

Ce este, cum se manifestă și de ce apare boala PELAGRA? Pelagra este boala cauzată…

8 ore ago

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Află dacă pot consuma cireșe

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Regimul diabeticilor este foarte important pentru controlul nivelului de zahăr…

9 ore ago

Horoscop 16 mai. Vărsător, trebuie să împărtășești energia ta minunată

Horoscop 16 mai. Astrologii au făcut previziuni pentru toate semnele: Prntru nativii din zodia Berbec…

9 ore ago

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de la Spitalul „Foişor”

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de…

10 ore ago

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de vară: Are puține calorii

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de…

10 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra