Categories: Stil de viaţă

Cât câștigă lunar cel mai bine plătiți medici de familie din România. Nu te-ai aștepta la asemenea sume

Din cuprinsul articolului

Știi cât câștigă un medic de familie în România? Ei bine, trebuie să știți că sunt medici care ajung să încaseze și câteva zeci de mii de lei pe lună. Spre exemplu, la Iași sunt medici care decontează lunar peste 45.000 de lei (10.000 EURO) pentru pacienții pe care îi au în evidență și pentru consultațiile oferite.

Potrivit legii, orice medic de familie trebuie să aibă în evidență un număr minim de pacienți, 800 în mediul urban și 450 în mediul rural, însă nu există un maximum de pacienți. Venitul unui medic de familie se compune din încasările de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate per capita și venitul per serviciu. Astfel, jumătate din veniturile unui medic de familie vin din încasările per capita, iar circa jumătate din venituri sunt obținute din încasările per serviciu.

Cel mai bine plătiți medici de familie

În topul medicilor de familie din Iași cu cele mai mari venituri se numără medicul Vasile-Silviu Blașcu. Acesta a decontat, în luna noiembrie 2022, suma de 46.511,30 lei, din care 21.599,30 lei – venituri per capita, iar 24.912 lei – servicii medicale oferite în decursul lunii noiembrie. Iar în luna octombrie 2022, medicul a decontat suma de 47.386,60 lei de la Casa de Asigurări de Sănătate, scrie BZI. 

Venitul unui medic de familie se compune din încasările de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate per capita și venitul per serviciu. Trebuie specificat că, pentru pacienții neasigurați, medicul de familie nu primește plată per capita. Veniturile provenite din plata per capita au scopul de a asigura buna desfășurare a activității în cabinetul medicului de familie. Din această sumă, medicul de familie plătește salariul asistentului medical, utilitățile, toate consumabile necesare în cabinet și suportă modificările sau dotările necesare cabinetului.

Plata per serviciu este limitată de numărul maxim de consultații, zilnic putându-se deconta 24 de consultații. Fiecare consultație valorează 5,5 lei, iar un punct de consultație are o valoare de 4 lei. Astfel, un medic ce oferă 24 de consultații pe zi obține un venit de 528 de lei. Consultațiilor li se adaugă și maximum două vizite la domiciliu, zilnic, care sunt cotate cu 15 puncte, astfel că medici mai pot obține zilnic câte 60 de lei.

Medicii de familie care obțin cele mai mari venituri au un număr mare de pacienți în evidență, iar important în acest sens este ca pacienții să fie asigurați.

Recent Posts

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat. Proiectul de lege prin care se asigură accesul…

8 ore ago

Cele mai cunoscute remedii biblice și bolile pe care le tratează. 11 leacuri vindecătoare

Cele mai cunoscute remedii biblice. În căutarea unor metode naturale și tradiționale de vindecare, mulți…

9 ore ago

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea. Căpuşele…

9 ore ago

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică cum

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică…

9 ore ago

Ce este sentimentul de EUFORIE pe care unii oameni îl experimentează înaintea morții. Explicațiile oamenilor de știință

Sentimentul de EUFORIE dinaintea morții. Deși majoritatea oamenilor experimentează un val copleșitor de frică înainte…

10 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian