Categories: Ştiri sănătate

Persoanele care vor refuza să își facă aceste analize, vor fi amendate

Dacă în multe țări se practică medicina de prevenție, la noi în țară din păcate, prevenția nu este în atenția oamenilor. Oficialii din sănătate vor să introducă sancțiuni pentru cei care nu se prezintă la medicul de familie pentru medicina de prevenție.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Trebuie și partea cealaltă de convingere a oamenilor să participe”.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Există astfel de situații în multe țări, în care gradul de decontare a serviciilor medicale ține cont și de comportamentul preventiv al fiecărei persoane. Putem să gândim o astfel de soluție. Nu cred că e o soluție rea, cred că e o soluție care ar putea să stimuleze prezentarea la medic, dar, pe de altă parte, și medicii, mai ales cei de familie, trebuie să fie parte a acestui efort.”

Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov: „Domnul ministru are dreptate. Există astfel de situații în alte țări, doar că ele nu sunt sub formă de sancțiuni directe. Pacientul plătește mai mult pentru boala pe care ar face-o dacă nu se prezintă la timp la controlul preventiv. Cam așa funcționează peste tot acest mecanism.

Pe de altă parte, în România este un obicei ca autoritățile să sancționeze pe oricine pentru orice, sperând că astfel va obține rezultate bune, ceea ce a arătat în timp că nu a fost adevărat.

Probabil că sancțiunile ar trebui să vină doar în urma unei fraude sau dacă oamenilor li se explică într-adevăr cât de important este acest lucru și refuză să facă asta.

În România a existat un contract între Casa de Asigurări și asigurat, astfel încât fiecare avea drepturi și obligații și trebuia să le respecte. Dacă ar fi existat în continuare acest contract, poate că ar fi fost posibile și sancțiuni. Nu mai există. Acest contract a fost desființat. Casa a decis să nu mai existe acest contract între fiecare om din țara asta care e asigurat la Sănătate și Casa de Asigurări, care ar trebui să-i ofere niște servicii la niște standarde.

Dacă oferi servicii preventive, te aștepți ca oamenii să vină dacă informezi, dacă explici, dacă le spui cât de important este acest lucru, dacă incluzi capitolul de comunicare, ori dacă începi prin a spune că vor exista sancțiuni probabil că foarte mulți dintre cei care vor auzi acest lucru vor fi revoltați și se obține efectul invers.

Pentru campaniile de informare, există INSP. Ei fac sau ar trebui să facă astfel de campanii pentru absolut orice lucru legat de sănătate, pornind de la prevenție până la inclusiv vaccinare, despre care tot vorbim de atâta vreme. Campaniile trebuie făcute de oameni care se pricep la asta împreună cu agenții care se pricep la asta, nu lăsate la întâmplare și nu făcute doar prin simple anunțuri. Oamenilor trebuie să li se explice pe înțelesulor. Pentru fiecare lucru care intervine în legislație să li se explice despre ce este vorba și de ce este el benefic.

Prevenția a ajuns o Cenușăreasă la noi. Nu mai avem timp să facem și nici fonduri nu se alocă foarte mult pentru asta. Există câteva analize preventive pe care le pot face oamenii, dar puține laboratoare fac aceste analize și ele sunt în număr foarte puțin, doar 2-3 analize pe care le poți prescrie pe niște bilete speciale, tipizate, care uneori se găsesc cu dificultate”.

Recent Posts

STUDIU. Condimentul care poate crește riscul de cancer de stomac

STUDIU despre un condiment comun. Consumul excesiv al unui condiment comun poate crește riscul de…

10 ore ago

Horoscop 18 mai. Astrolog: Capricornii pot fi ușor de păcălit. Mare atenție!

Astrologii vin cu veşti surprinzătoare pentru nativii celor 12 zodii. Gemenii pot acționa imoral, Racii…

10 ore ago

Cinci alimente benefice pe care toată lumea trebuie să le consume: Îmbunătățesc funcția rinichilor

O echipă internațională de medici nutriționiști a întocmit o listă cu cinci alimente benefice pentru…

11 ore ago

Totul despre boala rară și gravă care afectează hemoglobina: Tratamentul NU trebuie întrerupt

Talasemia majora este o boală genetica rară și gravă care afectează producerea de hemoglobina, proteina…

11 ore ago

Ce s-a întâmplat în corpul unei femeie care a urmat o dietă strictă

O femeie a urmat o dietă strictă cu apă două săptămâni. Ea a dezvăluit ce…

12 ore ago

De ce să mănânci fructe întregi în loc să bei sucuri. Vezi ce se întâmplă în corp

De ce să mănânci fructe întregi în loc să bei sucuri? Sucurile naturale sunt o…

12 ore ago

Citeste si: