Planta miraculoasă care ajută la detofixierea organismului. Combate astenia de primăvară

Este una dintre plantele vedetă ale primăverii, în special fiindcă se folosește proaspătă, în plin sezon. Nutriţioniştii o consideră o adevărată comoară pentru organism, datorită proprietăților sale curative.

Este vorba despre leurdă, cunoscută și sub denumirea de usturoi sălbatic, este o plantă cu proprietăți umitoare, pe care o găsim în perioada primăverii. Gustul și mirosul au făcut ca această plantă să fie asociată cu usturoiul, fiind folosită din cele mai vechi timpuri drept tonic pentru organism. Frunzele leurdei sunt bogate în vitaminele A și C, dar și în minerale precum calciu, fier, fosfor, natriu și cupru.

„Este una dintre cele mai bune plante pentru detoxifiere”

Dr. Simona Carniciu, expert în boli metabolice și nutriție, a evidențiat în emisiunea Sfat de Sănătate rolul leurdei privind eliminarea toxinelor din organism. „Leurda este una dintre cele mai bune plante pentru detoxifiere. Încercați să faceți, cu ajutorul unui storcător, suc de leurdă, pe care să-l păstrați la congelator, astfel încât să-l puteți consuma tot timpul anului”, a spus specialistul, potrivit antena3.ro.

sursa foto: doc.ro

Gustul sucului pur de leurdă nu este tocmai plăcut, motiv pentru care se recomandă ca acesta să fie diluat cu suc de morcov sau apă.

Sucul de leurdă trebuie să fie consumat dimineața, pe stomacul gol, însă nu mai mult de un pahar. De asemenea, este ideal ca leurda să fie consumată în special proaspătă, în salate, astfel încât să putem beneficia de toate proprietățile sale.

Studiile au demonstrat efectele benefice pe care leurda le are asupra organismului nostru, precum curățarea sângelui și a sistemului digestiv. Totodată, leurda este utilă și în cazul viermilor intestinali sau a infecțiilor urinare, favorizând, de asemenea, scăderea colesterolului și a tensiunii arteriale.

În plus, leurda întărește sistemul imunitar, fiind un adevărat aliat împotriva răcelilor cu care ne putem confrunta în perioada primăverii, notează doc.ro.

Atragem atenția asupra faptului că persoanele care suferă de anumite afecțiuni și urmează un tratament medicamentos trebuie să ia legătura cu un specialist înainte de a începe o cură pe bază de leurdă.

Recent Posts

Terapia durerii: ce este, când se recomandă, beneficii. Opt metode eficiente de gestionare a durerii

În contextul medicinei moderne, terapia durerii reprezintă o componentă-cheie în îngrijirea pacienților. Aceasta se refera…

24 de minute ago

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

10 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

10 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

11 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

11 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra