Categories: Ştiri sănătate

Plasticul, o problemă tot mai mare pentru sănătate și mediu

Plasticul, considerat un element esențial al vieții moderne, reprezintă acum o amenințare tot mai mare pentru mediul înconjurător și sănătatea umană.

Diverse studii au demonstrat impactul negativ al acestuia, dar cu toate acestea, plasticul rămâne omniprezent în viața noastră, din haine și obiecte de uz casnic până la guma de mestecat.

Recent, un studiu publicat în revista Environmental Science & Technology, realizat la Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie, arată că plasticul poate afecta negativ metabolismul uman, punând în evidență o nouă amenințare.

Plasticul, o problemă tot mai mare pentru sănătate și mediu

Analizând 34 de obiecte care conțin materiale plastice, precum ambalajele de iaurt și bureții pentru vase, cercetătorii au identificat peste 55.000 de compuși chimici în aceste produse, dintre care 11 sunt cunoscuți ca perturbatori ai metabolismului uman.

Studiul s-a concentrat pe modul în care aceste substanțe chimice din plastic pot afecta dezvoltarea celulelor adipoase, iar concluzia a relevat că aproximativ o treime din produsele analizate conțin substanțe chimice care perturbă metabolismul, conducând la crearea unui număr mai mare de celule adipoase și interferând cu modul de stocare a grăsimilor în organism.

Legătura surprinzătoare dintre plastic și creșterea în greutate

Martin Wagner, profesor asociat de biologie la Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie și coautor al studiului, a subliniat că „experimentele arată că produsele obișnuite din plastic conțin un amestec de substanțe care pot avea un impact semnificativ, dar subestimat, asupra problemelor de supraponderabilitate și obezitate„. Cu alte cuvinte, substanțele chimice din plastic ar putea contribui la creșterea în greutate.

Plasticul, o problemă tot mai mare pentru sănătate și mediu

Studiul a mai dezvăluit că substanțele chimice din produsele din plastic au tendința de a se scurge în mediu și, în cele din urmă, de a ajunge în organismul uman. Alte cercetări recente au arătat că oamenii ingerează accidental mii de fragmente minuscul de plastic în fiecare an.

Astfel, problema plasticului devine din ce în ce mai apăsătoare, impunând necesitatea unor soluții durabile pentru a reduce impactul negativ asupra sănătății și mediului.

Recent Posts

Ce trebuie să ai mereu în portofel pentru a atrage bani. Nu ar trebui să îți lipsească niciodată!

Deși banii nu sunt o garanție a fericirii, ei sunt esențiali. Fiecare și-ar dori să…

10 minute ago

7 schimbări de prevenire a cancerului pe care trebuie să le faci în dieta ta chiar acum

Da, da, știm la ce vă gândiți: totul provoacă cancer în zilele noastre. Din păcate,…

40 de minute ago

Fructele recomandate pentru sănătatea oaselor

Cu toții am auzit „ești ceea ce mănânci”. Tipul de mâncare pe care îl înghiți …

o oră ago

Biserica din România, făcătoare de minuni, unică în lume. Ușile sale se deschid singure, la miezul nopții, o dată pe an

Într-o călătorie specială în Carei, există un loc fabulos, cu o poveste uimitoare: biserica din…

2 ore ago

Secretul din aplicația WhatsApp de care puțini utilizatori au habar. Trucul prin care poți afla locația unei persoane, fără ca ea să știe. Este foarte simplu!

Una dintre cele mai populare aplicații de mesagerie din întreaga lume se actualizează continuu pentru…

2 ore ago

14 semne că ai putea suferi un atac de panică. Multe persoane confundă atacul de panică cu un atac de cord

Atacurile de panică declanșează un răspuns de tip "luptă sau fugi" care poate duce la…

3 ore ago

Citeste si: