Categories: Știrile zilei

Poştaşii intră în grevă generală de la 1 aprilie. Ce se întâmplă cu pensiile?

Reprezentanţii sindicali ai angajaţilor de la Poşta Română au anunţat că aceştia intră în grevă generală de luni, 1 aprilie 2024, iar conducerea companiei anunţă într-un comunicat că a luat la cunoştinţă de decizia declanşării conflictul colectiv de muncă.

Compania subliniază că „escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile pentru depăşirea acestuia.

sursa foto: news.ro

Compania Naţională „Poşta Română” transmite că a pus la dispoziţia salariaţilor toate posibilităţile financiare ale Companiei pentru evitarea acestui conflict colectiv de muncă.

Sindicaliştii cer creşterea cu 400 lei net a salariilor

În replică, Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, afiliat la BNS, transmite că 18.000 dintre cei peste 21.000 de angajaţi ai Poştei Române, adică un procent de 90%, indiferent de funcţia pe care se află, indiferent de responsabilităţi şi de vechime, din luna iulie 2024 vor avea salariul minim pe economie, aceasta fiind nemulţumirea şi revolta miilor de angajaţi din Poşta Română care au declanşat conflictul de muncă şi care intră în grevă, luni.

Sindicaliştii cer creşterea cu 400 lei net a salariilor angajaţilor şi creşterea sporului de loialitate acordat în tranşe, salariaţilor ce au peste un anumit număr de ani lucraţi în Poşta Română. Sindicatul îşi exprima disponibilitatea de a negocia şi pe perioada de desfăşurare a grevei, în prezenţa ministrului digitalizării – Bogdan Ivan, în calitatea sa de reprezentant al statului român, acţionarul majoritar al Poştei Române, pentru găsirea de soluţii la revendicările formulate.

„Escaladarea conflictului de muncă este una artificială”

”Compania a solicitat medierea, însă reprezentanţii SLPR au refuzat acest lucru. În contextul în care negocierile intense purtate încă de la finalul anului trecut între Compania Naţională „Poşta Română” şi SLPR nu au ajuns la un rezultat, iar SLPR a decis declanşarea grevei generale a unei părţi a angajaţilor, Poşta Română face următoarele precizări: Compania Naţională „Poşta Română” va asigura întocmai distribuirea, conform tuturor prevederilor contractuale şi legale a trimiterilor şi drepturilor sociale pentru toţi clienţii, iar o întârziere a acestora este exclusă. Asigurăm toţi clienţii, partenerii şi instituţiile bancare de stabilitatea şi funcţionalitatea serviciilor, precum şi de soliditatea politicilor de management aflate în curs” anunţă Poşta Română.

Compania subliniază că ”escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile pentru depăşirea acestuia.

”Asigurăm pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 APRILIE, aşa cum ne-am asumat angajamentul!”, arată Poşta Română, potrivit News.ro.

Compania Naţională „Poşta Română” precizează că majoritatea covârşitoare, peste 80% dintre salariaţi, îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu cu profesionalism, ca şi până acum! La conflictul colectiv de muncă au aderat, în scris, aproximativ 20% din angajaţii Companiei.

Ce se întâmplă cu pensiile?

“Vreau să îi asigur, în primul rând, pe toţi cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate pensiile vor fi distribuite la timp, până la 15 aprilie, aşa cum ne-am angajat până acum! Informaţiile cu privire la afectarea populaţiei sunt false şi sunt transmise cu rea-credinţă!”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

”Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile necesare, la nivelul conducerii şi va depune în continuare toate eforturile pentru a depăşi acest conflict colectiv de muncă. Acum ţine doar de reprezentanţii SLPR să ia cele mai bune decizii pentru angajaţii pe care îi reprezintă”, mai transmite compania în comunicat.

Recent Posts

Alertă ANM: Vremea se schimbă RADICAL în România. Se întâmplă începând chiar de azi

Alertă ANM: Europa traversează o perioadă complicată, din punct de vedere meteorologic. Mai multe țări…

17 minute ago

Turiștii, atenționați cu privire la amenzile pe dușuri în destinații turistice celebre. Amenzile pot ajunge și la 600.000 de euro!!!

Amenzi de duș în destinații turistice celebre. Turiștii au fost avertizați să respecte restricțiile de…

48 de minute ago

Ce este boala și de ce apare. Cele 21 de tipuri de boli

Boala este o stare care afectează organismul, provocând o disfuncție sau o alterare a stării…

o oră ago

Schimbare majoră pentru toți pensionarii. Șeful Casei de Pensii a făcut anunțul! „Tot istoricul va fi vizibil”

Schimbare majoră pentru toți pensionarii. Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), anunță…

2 ore ago

Atenție, azi e „Ziua Miracolelor!” Cea mai norocoasă zi din an vine cu bogăție și noroc

Atenție, azi e „Ziua Miracolelor!” Conform astrologiei, sâmbătă, 18 mai 2024, ar putea fi cea…

2 ore ago

STUDIU. Condimentul care poate crește riscul de cancer de stomac

STUDIU despre un condiment comun. Consumul excesiv al unui condiment comun poate crește riscul de…

14 ore ago

Citeste si: