Categories: Stil de viaţă

Pregătirea copiilor pentru divorț. Psihoterapeut: De multe ori întâlnim parteneri care amână decizia

Gabriela Minescu, psihoterapeut, a dezvăluit la Antena 3 cum se pregătesc copiii pentru divorț și ce anume trebuie să facă părinții în acest moment de mare presiune pentru micuți.

„Este foarte multă vinovăție pe de o parte și de cealaltă. Chiar dacă relația nu funcționează, de multe ori întâlnim parteneri care amână decizia.

Trag de relație cât pot de mult până ajung în punctul în care devine insuportabil, moment care este de mare presiune și pentru copil.”, a spus Gabriela Minescu, luni, în cadrul rubricii Sfat de Sănătate de la Antena 3.

Copiii simt când părinţii nu se mai înţeleg

„Copiii sunt ca niște antene, chiar dacă avem senzația că nu observă ce se întâmplă în jurul lor, ei percep de la gesturi la priviri, cuvinte pe care le rețin, frânturi din zi care afectează.

Ca să reușim cumva să trecem mai departe de acest moment este necesară o pregătire în primul rând a copilului, adică cumva să fie pus la o masă cu cei doi părinţi.

Calea cea mai bună pentru acel copil este să continue să fie într-o relație bună cu ambii părinți. Să primească iubire la fel cum primea până atunci, să aibă un program cu fiecare în parte, dar înțelegând că fiecare părinte are dreptul să meargă mai departe și să-și reconstruiască cumva viața.

Sunt foarte mulți părinți care joacă un rol sau cel puțin așa cred că joacă un rol acasă, deși ei nu se înțeleg, nu mai formează un cuplu. Rolul ăsta poate merge până la nesfârșit.

Sunt și cazuri când părinții decid să ducă aceste roluri până la vârsta adultă a copiilor lor. S-a întâmplat de foarte multe ori ca în cabinet să vină un adult la 30 și ceva de ani, chiar 40 și ceva de ani să-mi spună că nu mai preferă să ducă acest rol ani întregi.

Mituri despre vârsta potrivită pentru divorţ

Toate aceste măști, toate aceste fațade pe care le ridicăm vor cădea la un moment dat și cu siguranță vor afecta viața copiilor noștri dacă nu avem puterea să decidem. Este vorba despre putere de a merge mai departe corect. Pentru ei.

Eu cred că mai degrabă trebuie adecvată metoda prin care copilul conștientizează despărțirea părinților. Nu trebuie să ne luăm după vârstă. Aștepți până la 10 ani ca să-i spui copilului că lucrurile nu mai merg, iar ultimii şapte ani au fost o minciună.

Mulți părinți așteaptă de exemplu până pleacă un copilu la facultate și spun hai că mai sunt trei ani, hai că mai sunt doi ani, hai că anul viitor. Ce va înțelege acel copil din modelul părinților lui? Nimic bine.

Părinţii şi bunicii, model pentru relaţiile copilului în viitor

Depinde foarte mult de ce au în jur. Nu este doar modelul părinților. Poți să ai modelul unor bunici care s-au iubit foarte mult și ei știu să respecte și să construiască și să mențină relația. De multe ori, ne hrănim și cu povești.

Cu siguranță că există mult mai multe influențe decât acest model al părinților. Funcțional sau nu, dar, așa cum spuneam, discuții înțelepte cu copilul nostru, de unde să priceapă până la urmă că nu există un singur model și că nu întotdeauna lucrurile așa cum le proiectăm funcționează. Sau că până la urmă în viață nu avem garanții.

Până la urmă cursul este cel al copilului. Noi vom simți din ceea ce el ne spune sau tatonând dacă este pregătit sau nu. În niciun caz nu trebuie făcut acest pas forțat. Nu trebuie să îi impunem copilului să ne cunoască partenerul. Adică dacă el nu-și dorește o relație cu partenerul unuia dintre părinți, nu este de forțat.”, a spus psihoterapeutul Gabriela Minescu.

Recent Posts

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică care poate vindeca orice, mai puțin MOARTEA: Să o luăm preventive. Este anticancerigen…

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică. Cum să prevenim cancerul cu produse naturale. Sfaturile medicului…

9 ore ago

Horoscop 15 mai 2024. Berbec, nu te grăbi să dai un răspuns. Vărsător, te poți confrunta cu mici piedici

Horoscop 15 mai 2024. Nativii din zodia Berbec este sfătuită de astrologi să nu se…

10 ore ago

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce criterii trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce…

10 ore ago

Medic român: Bolile de piele au un impact foarte mare

Bolnavii de cancer de piele au nevoie de consiliere psihologică pentru a face față emoțiilor…

11 ore ago

Cum se pregătesc oamenii de știință pentru o nouă pandemie: Protecție mai largă pentru omenire

Nou modul de protecție împotriva amenințărilor pandemice viitoare. oamenii de știință iau în considerare modul…

11 ore ago

Bucureștiul are un nou Spital de Stomatologie. Unde este situat și ce are în dotare unitatea medicală

Bucureștiul are acum un nou Spital de Stomatologie. Unitatea se află în sectorul 4.  Această…

12 ore ago

Citeste si: