Categories: Stil de viaţă

Sărbătoare mare pentru creștini în 12 iulie! Minunea de pe muntele Athos a săvârșit vindecări miraculoase pentru boli aparent incurabile

Sărbătoare mare pentru toți creștinii în data de 12 iulie. Se cinstește icoana Prodromița găzduită de schitul românesc Prodromu din Grecia, de pe Sfântul Munte Athos.

Cinstirea Sfintei Icoane Prodromiţa de la Muntele Athos are loc în fiecare an, în ziua de 12 iulie.

„Prodromiţa”, una dintre icoanele făcătoare de minuni, păstrate în Schitul românesc Prodromu, în Sfântul Munte Athos, a fost zugrăvită în chip minunat, în anul 1863, în Ţara Românească, scrie Agerpres.

În acel an, ieroschimonahul Nifon, primul stareţ al Schitului Prodromu, şi ieroschimonahul Nectarie au ieşit din Sfântul Munte Athos şi au venit în ţară, dorindu-şi o icoană a Maicii Domnului, care să fie aşezată în biserica cea nouă. Cei doi părinţi au găsit în Iaşi, un bătrân pictor evlavios, Iordache Nicolau, cu care s-au învoit să facă această icoană. S-au tocmit însă ca să lucreze numai cu post şi aspră rânduială.

Iconarul a primit învoiala şi a lăsat într-o scrisoare păstrată în arhiva Schitului Prodromu date despre zugrăvirea acestei icoane: „Eu, Iordache Nicolau, zugrav din oraşul Iaşi, am zugrăvit această Sfântă Icoana a Maicii lui Dumnezeu, cu însăşi mâna mea, şi în vremea lucrului a urmat o minune preaslăvită, în modul următor: După ce am terminat veşmintele, după meşteşugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez faţa Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Hristos; iar după ce am dat gata mâna întâia şi a doua, apucându-mă de noapte ca să termin de zugrăvit, privind eu la chipuri am văzut că totul a ieşit dimpotrivă, pentru care foarte m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meşteşugul. Şi aşa, făcându-se seară, m-am culcat mâhnit, nemâncând nimic în ziua aceea, dar socotind că a doua zi sculându-mă, să mă apuc mai cu dinadinsul de lucru.

După ce m-am sculat a doua zi, mai întâi am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă să-mi lumineze mintea, ca să pot isprăvi Sfânta Icoană; şi când m-am dus să mă apuc de lucru, o! preaslăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! S-au aflat chipurile terminate desăvârşit, precum se vede. Eu văzând această minune, n-am mai îndrăznit a-mi pune condeiul pe ea, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi greşeală am făcut aceasta, ca să mai dau lustru la o asemenea icoană. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane.”

Icoana Prodomiţa este pictată pe lemn de tei, având un metru înălţime şi 0.70 metri lăţime.

Cu toate acestea, deși i se cunoaște această istorie, despre această icoană neprețuită, făcătoare de minuni, care atrage zeci de mii de pelerini anual, în popor se spunea că nu ar fi fost zugrăvită din penel, de mână omenească, ci de un înger, după voia lui Dumnezeu. Tocmai din acest motiv a stârnit curiozitatea cercetătorilor. Studiată la microscop, icoana nu are nicio urmă de pensulă. Așa cum au picturile. Motiv pentru care s-a întărit credința că ar fi fost zugrăvită de mâini nepământene, potrivit libertateapentrufemei.ro.

Scrierile religioase păstrează multe minuni înfăptuite la Icoana Maicii Domnului Prodromița. Cu precădere vindecări miraculoase ale unor boli aparent incurabile. Credincioșii obișnuiesc să citească Acatistul Maicii Domnului Prodromița și rugăciunea cu același nume. Pentru a le fi bine și a se bucura de ajutorul icoanei făcătoare de minuni. Prăznuirea ei are loc, an de an, pe 12 iulie, cu priveghere de întreaga noapte. De-a lungul vremii, Maicii Domnului i s-au închinat nenumărate icoane. Însă una singură a stârnit curiozitatea tuturor, iar aceasta este găzduită de schitul românesc Prodromu, pe Sfântul Munte Athos, în Grecia.

Sursă foto: Captură ecran TVR1, Universul Credinței

Recent Posts

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

14 minute ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

44 de minute ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

o oră ago

19 mai 2022. Sfântul Mucenic Patrichie, mare vindecător de boli. Rugăciunea în această zi îți aduce alinare și te scapă de necazuri

În ziua de 19 iunie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Patrichie, episcopul Prusiei…

2 ore ago

Alimente și băuturi care mențin un ficat sănătos și fericit. Reduc riscul de boli hepatice, de la hepatită, la cancer de ficat

Alimente și băuturi pentru un ficat sănătos. Ficatul funcționează și ca un organ care ajută…

2 ore ago

Bonă reținută în București. Părinții au filmat-o când le agresa copilul de un an

Bonă reținută în București. O femeie care avea grijă de un băiețel de un an…

3 ore ago

Citeste si: