Categories: Expertul zilei

Profesorul Dulcan: „Stresul provoacă în corp un PH acid, favorabil bolii. Orice dezechilibru emoţional aduce, mai devreme sau mai târziu, BOALA”

Invidia, răutatea, competiția acerbă, egoismul, orgoliul și dorința de răzbunare, la care se adaugă și stresul generat de o societate ultratehnologizată, favorizează tot soiul de boli cronice și ne scurtează viața, repetă aproape obsesiv profesorul Dumitru Constantin Dulcan.

“Gândul reprezinta cea mai puternică forţă din univers” este concluzia celebrului medic neurolog român, Constatin Dulcan.

În cadrul unui interviu acordat pentru gândește.org, domnul Dulcan ne explică cum sunt efectați de către gândurile negative, de știri negative și impactul acestora asupra psihicului uman.

Profesorul Dulcan: „A gândi înseamnă a transforma nevăzu­tul în văzut. Gândul e creator, e cea mai pu­ter­nică forţă din uni­vers. Iar Dumnezeu ne-a dat pu­terea ca, din milioanele de reali­tăţi posi­bile, care există în stare latentă, să aducem pe pământ, cu gân­durile noastre, doar una. Pe cea care seamănă cel mai mult cu gândurile noastre.”

Ceea ni se întâmplă în viață este reflectarea a ceea ce simțim și gândim

Profesorul Dulcan: „Când făceam cercetări pentru prima mea carte, am ajuns la concluzia că celulele au inteligenţa lor. Şi m-am speriat. Celulele reacţionau la gândurile şi sentimentele celui în cauză.

S-a făcut şi un experiment în Occident, cu un eşantion de ADN, recoltat de la un individ şi dus la 1000 de km distanţă, într-un laborator. Persoana în cauză a fost pusă să privească un film frumos, cu imagini minunate, care stârneau bucurie.

În acelaşi timp, la 1000 de km distanţă, măsurătorile arătau cum spirala de ADN se relaxează. Când imaginile au fost schimbate cu un film de groază, ADN-ul a început, brusc, să se restrângă, contractându-se. Aflând asta, m-a chinuit o întrebare: cum ştie corpul nostru ce e rău şi ce e bine?

Dacă organismul nostru reacţionează pozitiv la bine şi negativ la rău, nu există decât o singură mare concluzie.”

Prof. Dulcan: „Când comit un act contrar acestei legi, îmi creez singur mecanismele biochimice care duc la boală. Cinci minute de mânie sau suferinţă imobilizează pentru 5, 6 ore celulele gardian ale sistemului imunitar. Timp de 5-6 ore, organismul nostru e lipsit de apărare, iar milioanele de celule moarte, viruşi şi bacterii circulă libere prin organism, se pot localiza undeva şi declanşa boala.”

Unde duc stresul și gândurile negative? Ce rol joacă depresia asupra organismului?

Prof. Dulcan: „Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organismului, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favoriza debutul altor boli. Dar ştiaţi că şi frica ne face rău? Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Într-o cuşcă s-a pus un miel şi într-o cuşcă alăturată s-a pus un lup. Mielul a murit în scurt timp de stresul provocat de frică.

Constatin Dulcan: Orice dezechilibru emoţional aduce, mai devreme sau mai târziu, boala.”

Recent Posts

Bucureștiul are un nou Spital de Stomatologie. Unde este situat și ce are în dotare unitatea medicală

Bucureștiul are acum un nou Spital de Stomatologie. Unitatea se află în sectorul 4.  Această…

17 minute ago

Forumul Anual Brunel cu privire la economia și politicile din domeniul sănătății. Impactul consumului de zahăr și de tutun asupra sistemului medical grecesc

Dincolo de discursul intelectual, Forumul anual inaugural Brunel cu privire la economia și politicile din…

22 de minute ago

OMS avertizează asupra unui virus mortal: Provoacă inflamație la nivelul ficatului

OMS avertizează asupra unui virus mortal! Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a transmis printr-un comunicat,…

47 de minute ago

Mare atenție, șoferi! Pedeapsă cu închisoarea dacă faceți această greșeală

Mare atenție, șoferi!  Proiect de lege înăsprit pentru șoferi. Pedepse mai mari pentru cetățenii prinși băuți…

o oră ago

Amețeli și dureri de cap. Află ce se întâmplă atunci când îți pierzi echilibrul

Amețelile și durerile de cap pot fi simptome ale unor probleme de sănătate care afectează…

2 ore ago

Pensia privată: Informatii ulile despre banii românilor de la bătrânețe

Sistemul de pensii private din România a fost introdus în 2008, odată cu crearea Pilonului…

2 ore ago

Citeste si: