Categories: Mediu curat

Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 a fost deblocat. Ce trebuie să facă solicitanții care nu au selectat un instalator

Start Casa Verde Fotovoltaice 2024 pentru 90.000 de gospodării din România. Aplicația Programului Casa Verde Fotovoltaice s-a deblocat marți, 23 ianuarie 2024, ora 10.00, a anunțat Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor.

Solicitanții care nu au selectat un instalator până la data suspendării Programului, au la dispoziție un termen de maximum 90 de zile pentru selectarea unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei puse la dispoziție de AFM la adresa www.afm.ro.

Este vorba despre aproximativ 25.000 de solicitanți.

Lista completă a instalatorilor validați de către Administrația Fondului pentru Mediu

În cadrul aplicației va fi disponibilă lista completă a instalatorilor validați de către Administrația Fondului pentru Mediu.

În acest termen, instalatorii selectați au obligația efectuării analizei documentelor încărcate de solicitant precum și aprobarea solicitanților eligibili, în condițiile și termenele stabilite prin Ghidul de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1063/2023.

În cazul solicitărilor de revenire în statusul ”în verificare conformitate și eligibilitate”, determinate de rezoluția eronată aplicată de instalatori în aplicație, în urma analizei documentelor încărcate de solicitant, se stabilește un termen de maximum 5 zile calculate de la data de 23.01.2024, în cadrul căruia instalatorii sunt obligați să remedieze aceste situații.

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024

Pentru program, în anul 2024, ministrul a anunțat un buget-record.

”În programul Casa Verde Fotovoltaice vom avea un buget record în 2024, respectiv 2 miliarde de lei doar pentru persoane fizice. La aceste 2 miliarde adăugăm încă 250 de milioane pentru unități de cult și instituții publice din domeniul asistenței sociale, un program mai vechi pe care nu l-am mai lansat.

Aşa cum am mai spus-o şi în trecut, ne oprim atunci când vom avea panouri fotovoltaice şi pe ultimul acoperiş din România.

Două miliarde este cu siguranţă un buget-record, la fel şi cum şi 1,75 miliarde a fost un buget-record pentru anul 2023, dar ne propunem să fim chiar mai ambiţioşi”, a declarat, miercuri, Mircea Fechet.

„Deocamdată, nu avem în vedere majorarea finanțării pe care o acordă Administrația Fondului pentru Mediu, însă odată cu majorarea TVA-ului, s-a ieftinit și prețul panourilor, deci, oarecum, s-a compensat.

Nu am avut sesizări sau plângeri din partea instalatorilor despre faptul că nu se mai încadrează în bugetul de 20.000 de lei”, a mai adăugat Laurențiu Neculaescu, la Antena 3 CNN.

Ministrul mai spune că se va deschide o nouă sesiune „Casa Verde Fotovoltaice” în acest an, ”dacă se constată capacitate de instalare a acestor panouri”.

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” a fost suspendat în septembrie 2023

Reamintim că programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat printr-o decizie a instanței, în luna septembrie 2023, ca urmare a demersului juridic al acestei societăți, care a contestat respingerea sa în prima sesiune de validare a instalatorilor.

La inițiativa ministrului mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, s-a organizat în luna noiembrie 2023, la sediul MMAP, o întâlnire de mediere între părți, în cadrul căreia societatea și-a asumat să renunțe la proces, în cazul în care se va organiza o nouă sesiune de validare a instalatorilor. Ulterior, odată cu deschiderea unei noi sesiuni, societatea în cauză a transmis către ÎCCJ și respectiv Curtea de Apel Oradea cererile de renunțare la procesul intentat AFM.

Recent Posts

La cât ajunge pensia unui român cu 35 de ani vechime în muncă, după recalculare

Pensie după 35 de ani de muncă. După o perioadă de 35 de ani de…

5 ore ago

Simptome care apar în orice tip de de cancer și sunt adesea ignorate până e prea târziu

Cancerul este o afecțiune complexă și diversă, cu peste 100 de tipuri diferite cunoscute până…

6 ore ago

Ce să mănânci dacă ai glicemia mare. Cele mai bune alimente care elimină zahărul din sânge

Știi ce alimente te ajută să scazi glicemia? Prediabetul este caracterizat prin prezența valorilor crescute…

6 ore ago

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România, înclus în patrimoniul Unesco. Merită să-l vizitezi cel puțin o dată în viață

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România. În România există un oraș de o…

7 ore ago

Nutriționist: Acest fruct îngrașă cel mai tare. E un șoc pentru ficat dacă mâncăm prea mult

Fructul care îngrașă cel mai mult. Dr. Mihaela Bilic, cunoscut medic nutriționist, atenționează în legătură…

7 ore ago

Horoscop 20 – 26 mai 2024. E momentul să culegem roadele în urma eforturilor depuse

Horoscop 20 - 26 mai 2024. O săptămână plină de evenimente semnificative. Cu patru evenimente…

8 ore ago

Citeste si: